Ministrul Daea, întrebat de câți bani a cumpărat la Ziua Recoltei: „Nu-mi fac așa calculul, eu cumpăr cu sufletul” VIDEO

0
Publicat:

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a făcut, sâmbătă, 8 octombrie 2022, cumpărături în târgul de Ziua Recoltei organizat la Slatina de la fiecare producător prezent. Întrebat de jurnaliști cât l-a costat „piața”, a vorbit, din nou, de „prețul respectului”.

Ministrul Agriculturii a făcut cumpărături la fiecare producător în parte FOTO: Alina Mitran

Producătorii prezenți sâmbătă, la Slatina, în târgul organizat de Ziua Recoltei, i-au vândut fiecare câte ceva ministrului Petre Daea. A durat ore ca ministrul să treacă prin fața fiecărui stand, să dea mâna cu producătorii, să schimbe cu fiecare câteva cuvinte, să se hotărască ce cumpără, după care produsele să îi fie ambulate și cântărite.

„Asta e din parte fermei noastre”, „lăsați, dom’ ministru, e fără preț”, „dați cât credeți” au fost replici care au primit, toate același răspuns: „Nu-nu-nu! Cântăriți și vă plătesc tot, nu așa…”. Și așa, pungă după pungă a fost plasată la oamenii din staff, fiecare urmând să ajungă la mașină, a dat ministrul asigurări.

„Vreau să fiu și ei vecinul dumneavoastră!”

„Dar ce faceți, domnule ministru, cu atâtea produse?”, a fost întrebat la un moment dat.

„Le mănânc, dau șoferului, dau la cine întâlnesc pe acasă, când mă duc la un vecin îi spun – ia și tu...”, a explicat Daea, iar din jur a venit și replica: „Vreau să fiu și eu vecinul dumneavoastră”.

La un moment dat, ministrul a vrut să se asigure că nu rămâne fără bani, având în față încă mulți producători  de vizitat, și a părut că-și evaluează din priviri banii cash scoși din buzunar. A sărit să-l ajute deputatul Florin Barbu, oferindu-se să-l împrumute, dacă nu acceptă altfel. „Lasă, iau dacă rămân fără”, i-a răspuns ministrul, continuând să cumpere. Roșii, castraveți, ardei gras, gogoșar, kapia, varză, miere, săculeți cu lavandă, mere, porumb copt, pastramă de oaie  și multe altele au pornit, conform spuselor  ministrului, către mașină.

Întrebat cât l-a costat „piața” până în acel moment (ministrul încă nu vizitase toți producătorii, însă făcuse cumpărături deja de cîteva sute de lei), ministrul a răspuns: „Nu știu și nici nu-mi fac calculul, eu produsele astea le cumpăr cu sufletul”.

Un moment delicat s-a petrecut atunci când ministrul a ajuns în fața standului Veronicăi Gogoț, recunoscută pentru eforturile pe care le face punându-le familiilor care au copii bolnavi de cancer, gratuit, legume sănătoase pe masă.

Ministrul a cumpărat de aici o conservă de ardei iuți, plătind peste prețul indicat pe etichetă, iar unul dintre parlamentarii de Olt care l-au însoțit la fiecare stand pe ministru a făcut de asemenea o donație, auzind cum vor fi folosiți banii.

Călușari, pâine și sare și… țurcana

De la vizita ministrului nu au lipsit călușarii, copiii îmbrăcați în costume populare și pâinea și sarea. Ba, directorul Centrului Județean de Creație Olt a ținut să se asigure că ștergarul este perfect așezat, că nu atârnă niciun colț mai mult, că stau copiii aliniați bine etc. Ministrul i-a strâns pe copii în brațe, a stat la poze, s-a fotografiat și cu femeile din localitatea Osica de Jos aduse de organizatori să facă la târg pâine în țest, a vorbit și despre țurcană (în parc au fost amenajate inclusiv câteva standuri în care crescătorii au adus oi și capre), însă a zăbovit mai puțin asupra subiectelor incomode.

Prima tranzacție a Casei Unirea

La final, Daea a vorbit și despre Casa Unirea care ar urma să rezolve problema desfacerii producției micilor fermieri. „Am stat trei ani fără acest instrument extraordinar de important pentru legumicultori, pentru că legumicultorul, producătorul, trebuie să stea să producă, nu să umble să vândă marfa și când se întoarce de unde a plecat cu marfa să găsească plantele ofilite sau producția compromisă”, a spus ministrul.

Acesta a precizat că sâmbătă, 8 octombrie 2022, s-a parafat și prima tranzacție a Casei Unirea.

Este o tranzacție de 100 tone, de la Tărtășești, de dovleac dulce pentru dulceață, la o fabrică unde un tânăr s-a apucat să facă această afacere folosindu-se de bani de la UE. 

N-am pornit cu magazinele acum, am pornit cu această activitate acum de preluare a producției de la fermieri, fermierii dau producția Casei de Comerț, Casa de Comerț le dă contravaloarea imediat, iar ea, la rândul ei, se interesează de valorificarea acestor produse  pe lanțurile comerciale existente la această dată. Anul viitor, începem să realizăm și aceste depozite, avem în Planul Național Strategic sume stabilite pentru a realiza acest obiectiv extrem de necesar în țară”, a adăugat ministrul Petre Daea.

Mai multe pentru tine:
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor