Infecţie cu West Nile în Olt. Trei pacienţi, din trei zone diferite ale judeţului, au fost externaţi în stare bună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judeţul Olt nu a fost ocolit de infecţiile cu virusul West Nile, din cele 65 de cazuri înregistrate până la 15 septembrie la nivel naţional (dintre care şase decese) trei provenind de aici. Pacienţii afectaţi au fost externaţi în stare bună, a transmis DSP Olt.

Trei cazuri de infecţie West Nile, cu forme de boală moderate, s-au înregistrat în perioada 1 mai – 15 septembrie în judeţul Olt, pacienţii, două femei şi un bărbat, având vârste cuprinse între 60 şi 80 de ani. Pacienţii sunt din zona Drăgăneşti (mediul rural),  zona Balş (mediul rural) şi oraşul Scorniceşti, cele trei cazuri fiind raportate şi către Centrul Judeţean de Transfuzii şi Direcţia Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (conform metodologiei de supraveghere a infecţiei West Nile).

„Bolnavii au fost depistaţi în secţia de Boli Infecţioase a SJU Slatina, iar confirmările au fost asigurate de DSP Olt. Evoluţia cazurilor a fost favorabilă, spre vindecare“, a transmis Direcţia de Sănătate Publică Olt, prin intermediul unui comunicat.

Ţânţarii sunt de vină

Vector al transmiterii  virusului este ţânţarul, infestat la rândul său prin înţeparea păsărilor infectate. Formele de boală pot fi de la cele uşoare, cu evoluţie asimptomatică, până la fome grave, literatura de specialitate evidenţiind, în cazul infecţiei West Nile, trei situaţii:

- manifestarea de simptome severe - meningita/encefalita (febră puternică; dureri de cap; rigiditate la nivelul gâtului; stupoare (simptom ce apare de regulă în psihoze: deprimare, insensibilitate, amuţire); dezorientare; comă; tremor şi convulsii; slabiciune musculară; pierderea vederii; amorţeală şi paralizie), simptome care pot persista săptămâni în şir, iar cele neurologice pot fi permanente;

- manifestarea de simptome moderate – sindrom febril (febră; durere de cap;  simptome gastrointestinale: stare de greaţă şi vărsături, lipsa apetitului alimentar, diaree; dureri musculare şi articulare; rareori limfadenopatie - inflamarea ganglionilor limfatici; urticarie la nivelul pieptului, stomacului sau spatelui), simptomele putând persista 7-10 zile, iar starea de slăbiciune şi limfadenopatia chiar mai mult;

- infecţie asimptomatică – apare în aproximativ 80% din cazuri.

Virusul poate fi transmis atât prin înţepătura de ţânţar, cât şi prin transfuzii cu sânge infestat, transmitere de la mamă la făt pe perioada sarcinii, alăptat. Nu există un tratament specific, în cazurile de severitate medie starea de sănătate îmbunătăţindu-se după câteva zile. În cazuri grave este însă nevoie de tratament intraspitalicesc.

Pentru a evita răspândirea virusului epidemiologii recomandă în principal: evitarea expunerii la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi; utilizarea de substanţe împotriva ţânţarilor; împiedicarea pătrunderii în casă a ţânţarilor, folosindu-se plase de ţânţari; desecarea băltirilor din jurul gospodăriilor; îndepărtarea recipientelor cu apă stătută şi a gunoiului menajer.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție