FOTO  Trotuarul de coşmar de pe strada Cornişei din Slatina devine o amintire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După o pauză inexplicabilă de peste două săptămâni în care nu s-a făcut nimic, cele două firme ce şi-au asumat modernizarea zonei de la ieşirea din Slatina spre Piteşti, cuprinsă între străzile Cornişei - Viorelelor - Spitalul Judeţean, au purces din nou la treabă. Cea mai aşteptată etapă a lucrării, respectiv modernizarea trotuarului impracticabil de-a lungul turnurilor GA 1 - GA 5 de pe strada Cornişei, este acum în plină derulare.

Locatarii celor cinci blocuri-turn de pe strada Cornişei aproape că-şi luaseră gândul că muncitorii se vor mai întoarce pentru a termina lucrarea menţionată, mai ales că se ocupaseră de reabilitarea unei porţiuni din trotuarul respectiv aferentă blocurilor cu patru etaje dinspre intersecţia cu bulevardul Nicolae Titulescu. De câteva zile însă, pe frontul de lucru au apărut iarăşi muncitorii celor două firme câştigătoare ale licitaţiei, SC Panadria SRL Găneasa şi SC Rupiah SRL Slatina. Astfel, până acum, pe o bună parte a trotuarelor menţionate deja au fost amplasate bordurile noii căi de acces pentru pietoni şi s-a turnat un strat superficial de ciment înainte de ultima etapă: asfaltarea cu bitum. Lucrarea cuprinde toată porţiunea de trotuar cuprinsă între intersecţia cu bulevardul Nicolae Titulescu şi până supermarketul Billa aflat vizavi de benzinăria OMV.

Muncitorii lucrează în prezent la montarea bordurilor pe acest segment aflat vizavi de benzinăria amintită. Aici, procesul este abia la început: a fost decopertat solul, vechiul trotuar ce arăta ca după un bombardament a dispărut, iar, în locul său, a fost aşternut un strat izolator de nisip şi pietriş, ce urmează a fi nivelat. Abia apoi se vor măsura şi amplasa bordurile noilor trotuare. Turnarea bitumului va încheia operaţiunea. Modernizarea celor mai prăpădite trotuare din Slatina este preconizată a se încheia în maximum două săptămâni.

Trotuare modernizate cu "scăpări" inexplicabile

Până atunci, locatarii zonei cu pricina, dar şi miile de slătineni care străbat zilnic acest trotuar în drum spre una dintre firmele de pe platforma industrială a municipiului, aşteaptă cu nerăbdare ziua în care nu va mai trebui să se uite cu atenţie unde calcă pentru a nu-şi scrânti piciorul, iar mamele cu copii în cărucioare nu se vor mai teme să iasă la plimbare cu aceştia din cauza craterelor omniprezente.

“Credeam că nu vor mai continua să modernizeze trotuarele astea distruse după ce s-au oprit acum vreo două-trei săptămâni. Au modernizat acea mică porţiune dinspre Spitalul Judeţean şi, apoi, s-au oprit până zilele astea, când au apărut din nou. În tot acest timp nu s-a mişcat nimic pe aici, aproape că ne gândeam că asta a fost tot şi vor lăsa restul pentru alte firme. Din fericire, ne-am înşelat, se pare că şi-au făcut un plan, eu zic că unul prost pentru că oricum am înţeles că lucrarea a întârziat mult. Acum aşteptăm să termine treaba şi să vedem cum va arăta. Din ce am văzut până acum pe porţiunea de trotuar modernizată nu vom mai avea probleme să ne temem de gropi sau nămol pe trotuarul ăsta”, a spus Mariana Ghiţă, locatară a unuia dintre blocurile-turn de pe strada Cornişei.

În mod paradoxal însă, locatarii zonei cu pricina au observat deja un detaliu ce întinează imaginea de ansamblu a proiectului. Astfel, deşi întregul segment de trotuar de-a lungul străzii Cornişei a fost sau urmează a fi modernizat, nu acelaşi lucru se pare că se va întâmpla şi cu spaţiul verde aferent trotuarului menţionat. Din acest motiv, proprietarii de autoturisme care locuiesc în blocurile amintite sau cei aflaţi întâmplător în zonă continuă să-şi parcheze maşinile direct pe spaţiul verde, intrând cu acestea chiar până în marginea noilor trotuare. Dacă lucrurile vor rămâne astfel, atunci acesta va deveni primul proiect din municipiu unde trotuarele au fost modernizate, dar nu şi spaţiul verde aferent acestora.

Lucrare din fonduri europene

Proiectul de reabilitare a trotuarului aferent străzii Cornişei către Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slatina este parte a unei investiţii de 34,8 miliarde lei vechi. Înainte de a ajunge însă la acest stadiu, firmele câştigătoare ale licitaţiei s-au ocupat de zona din spatele străzii amintite, unde se află strada Viorelelor şi două turnuri cu zece etaje. Lucrarea în cauză, demarată cu întârziere de câteva luni în noiembrie anul trecut, a presupus reabilitarea întregii infrastructuri şi a suprastructurii stradale, sistematizarea pe verticală a zonei aferente străzii Cornişei de-a lungul blocurilor turn GA 1 - GA 5 şi a perimetrului adicent - inclusiv strada Viorelelor, prin realizarea de trotuare şi spaţii de parcare. S-a săpat, s-a cimentat, s-a asfaltat, s-au plantat pomi şi gard viu, s-au amenajat locuri de parcare, s-au pus borduri etc. În cifre, au fost amenajate locuri de parcare pe aproape 500 mp, iar cifra totală a segmentului de trotuare ce va fi reabilitat se întinde pe o lungime de 920 metri. Cu alte cuvinte, vor fi modernizaţi în total aproape 6.000 mp în zona Cornişei – Viorelelor – Spitalul Judeţean.

Cea mai mare parte a lucrării este suportată din fonduri nerambursabile. Mai exact, din suma totală a proiectului de 3.481.242 ron, finanţarea nerambursabilă europeană reprezintă 2.111.938 lei, cea de la guvern – 463.196 lei, iar contribuţia primăriei slătinene este de 905.390 lei.

Vă mai recomandăm:

FOTO  Cele mai “bombardate” trotuare din Slatina, la un pas de a deveni istorie

FOTO: Reabilitarea zonei Cornişei din Slatina a demarat în trombă după amânări repetate

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi