Două familii din judeţul Olt, sărăcite de incendii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiile s-au soldat cu pagube materiale însemnate pentru familiile afectate...

Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Matei Basarab” Olt au intervenit, în cursul zilei de ieri, pentru stingerea a două incendii pe raza judeţului. Într-unul dintre cazuri, incendiul a fost provocat de către un minor de nici şase ani care s-a jucat nesupravegheat cu chibriturile Din fericire, ambele incendii s-au soldat doar cu pagube materiale, acestea fiind, totuşi, destul de însemnate.

Prima intervenţie a avut loc ieri după-amiază, în satul Enoşeşti din apropierea oraşului Piatra-Olt. Pompierii Detaşamentului Slatina au fost cei care au acţionat, incendiul fiind localizat în gospodăria lui Petre G. din  localitatea amintită.  La locul solicitării s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă. Militarii au găsit în flăcări o anexă gospodărească, existând pericolul ca incendiul să se extindă şi la alte bunuri ale proprietarului.

“Intervenţia a durat aproximativ 40 de minute, în urma incendiului fiind distruse acoperişul anexei, doi pereţi din scândură, 100 kilograme lemne de foc şi circa 50 kg de furaje.  Cauza probabilă a incendiului este jocul copiilor cu focul, incendiul fiind provocat de nepotul proprietarului, în vârstă de cinci ani”, a declarat plutonier Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.

După aproximativ patru ore, pompierii de la Staţia Scorniceşti au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă în satul Mogoşeşti din imediata vecinătate pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuinţa Antonelei L. În momentul sosirii militarilor la locul intervenţiei, incendiul se manifesta la baia locuinţei şi la un hol al acesteia. Cu toate eforturile militarilor, care au intervenit aproximativ o oră pentru izolarea şi lichidarea incendiului, au ars tâmplăria din lemn de la baie şi hol, materiale combustibile depozitate în hol, cinci cutii de vopsea şi patru cutii de diluant. Cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit electric produs de o priză defectă.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”