Darius Vâlcov rămâne în spatele gratiilor la Beciul Domnesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Darius Vâlcov rămâne în arest preventiv

O nouă veste proastă pentru Darius Vâlcov, fost ministru de Finanţe şi ex-primar de Slatina. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, luni – 11 mai, să aprobe contestaţia procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie ce viza respingerea eliberării din arest a lui Vâlcov şi plasarea sa în arest la domiciliu. Hotărârea este definitivă.

Este pentru a doua oară consecutiv când judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) resping o decizie a aceleiaşi instanţe în două săptămâni. Miercurea trecută – 6 mai, judecătorii Curţii Supreme anunţaseră că îl vor elibera din arest preventiv pe Darius Vâlcov (unde se află din 2 aprilie) şi că îl vor plasa pe inculpat în arest la domiciliul său din Slatina. Cum decizia nu a fost una definitivă, senatorul PSD a fost nevoit să aştepte tot în spatele gratiilor expirarea termenului legal până la care hotărârea eliberatoare putea fi atacată, lucru ce s-a întâmplat vineri – 9 mai. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au contestat decizia ÎCCJ, iar aceasta a fost analizată de magistraţii Curţii Supreme luni – 11 mai.

La finalul zilei menţionate, Vâlcov a primit noul verdict, care s-a dovedit încă o dată a fi unul nefavorabil lui: ÎCCJ a admis contestaţia procurorilor DNA împotriva eliberării din arest preventiv a lui Vâlcov, astfel că inculpatul rămâne ”pe loc” încă 30 de zile în arestul Poliţeii Capitalei, denumit ”Beciul Domnesc” datorită vedetelor care l-au populat sau încă o fac.

Darius Vâlcov este protagonistul unui dosar de mega-corupţie instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie, în cadrul căruia fostul ministru de Finanţe este acuzat de trafic de influenţă şi luare de mită. Mai pe scurt, Vâlcov este acuzat că s-a îmbogăţit folosindu-se de câteva ”slugi” din jurul său în perioada cât a ocupat scaunul de primar al Slatinei (2004-2012), creând o reţea întortocheată de firme pe care le controla prin interpuşi. Procurorii nu ştiu nici la acest moment ce avere a adunat fostul edil slătinean, dar s-au limitat, deocamdată, la două cazuri denunţate de către două persoane până mai ieri extrem de apropiate de acesta: Theodor Berna şi Daniel Bărbulescu (fin al fostului primar).

Senatorul pesedist, fost şef al organizaţiei PDL Olt vreme de ani buni până să treacă în barca PSD când ”partidul-portocaliu” a început ”să intre la apă” (martie 2012, n.r.), a fost arestat preventiv pe 2 aprilie a.c., după ce petrecuse deja şapte zile în arest la domiciliu în Slatina. Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Theodor Berna, administratorul firmei de construcţii Tehnologica Radion Bucureşti, l-a contactat pe Darius Vâlcov, primar pe atunci al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie în vederea câştigării unor licitaţii importante de lucrări pentru obiective situate în municipiu, dar şi în oraşele Scorniceşti, Piatra-Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate, fără TVA. În schimbul acestor contracte, Vâlcov ar fi primit suma de aproximativ două milioane de euro, atât direct, cât şi prin intermediari, unul dintre aceştia fiind Minel Florin Prina, administrator public la Primăria Slatina la acel moment (ajuns ulterior primar în locul lui Vâlcov - în februarie 2013, n.r.).

În plus, Vâlcov mai este acuzat şi că, “începând cu anul 2011 şi până la data reţinerii, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru, utilizând informaţii deţinute în virtutea acestora, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură din Slatina, firme pe care le deţine în fapt şi pe care le administrează, prin interpuşi”. Potrivit procurorilor anticorupţie, Vâlcov ar fi obţinut, astfel, mai multe bunuri, respectiv: 90.000 dolari, 1.323.850 lei, 3 lingouri de aur în greutate totală de 3 kilograme, plus mai multe tablouri semnate de nume mari de artişti.

Vă mai recomandăm pe aceeaşi temă:

Darius Vâlcov, la loc comanda. Procurorii DNA au obţinut respingerea arestului la domiciliu şi menţinerea după gratii a senatorului PSD 

Noaptea minţii: Darius Vâlcov a încercat să se autodenunţe, dar „amicul” Daniel Bărbulescu i-a luat-o înainte

Darius Vâlcov rămâne după gratii. Ce “surprize” îi mai pregătesc procurorii DNA fostului primar de Slatina

FOTOGALERIE  Şomer de lux, candidat la Primăria Slatina

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani