Cum să vorbim cu copiii despre războiul din Ucraina transmis în direct la TV. De ce se tem adolescenţii
0Psihologii atrag atenţia că ar trebui să manifestăm o grijă deosebită faţă de copii în această perioadă, modul cum percep ei informaţiile având potenţial real să-i afecteze într-un mod mai intens din cauza apropierii de zona de conflict
Deşi pe glob sunt numeroase zone de conflict, iar ideea de război nu ne este străină, ce se întâmplă acum mult mai aproape de noi îi face pe copii să trăiască emoţii intense. Este nevoie să le vorbim despre războiul de la graniţele ţării potrivit vârstei lor, spune psihologul Marilena Donciu.
„Pe cei mici să nu-i expunem la filmuleţe, la orori“
Copiii de până la şapte - opt ani au, cu siguranţă, o sumedenie de întrebări despre ceea ce văd la televizor sau, unii dintre ei, chiar pe Internet. „Lor trebuie să le spunem informaţii concrete – cine cu cine se luptă, de ce se luptă... Dar, foarte important, le spunem că ce se întâmplă este departe, pentru că ei se panichează. Trebuie să le dăm acea doză de speranţă“, a explicat psihologul. De asemenea, pe copiii de vârstă mică trebuie să-i asigurăm că le vom răspunde de fiecare dată când au întrebări şi, mai mult, să-i încurajăm să le pună, altfel vor dezvolta singuri scenarii de tot felul. „Pe cei mici nu trebuie să-i expunem la filmuleţe, la orori, pentru că ei dezvoltă frici, anxietăţi. În perioada asta ar trebui să ne gândim că se poate întâmpla ca aceşti copii să-şi exprime trăirile prin reacţii haotice. E vorba de panică, sunt nişte comportamente care s-ar putea să se manifeste haotic“, a mai atras atenţia psihologul.
„Trebuie să le dezvoltăm empatia”
Cu pre-adolescenţii deja vom discuta mai aplicat, pentru că au nevoie de mai multe informaţii, înţelegând mai mult. Pentru fiecare categorie de vârstă, în schimb, primul pas pe care îl facem este acela de a ne asigura ce şi cât ştiu ei despre tot ce se întâmplă, ne sfătuieşte psihologul. Celor de până la 10 - 11 ani este necesar să le explicăm corect totul, însă nu şi să le furnizăm mai multă informaţie decât cer. Îi putem ghida, în schimb, către acţiuni concrete, cum ar fi cele de voluntariat, pe care ar ajuta dacă le-ar organiza fiecare şcoală în parte. Astfel de acţiuni au un dublu rol: ajutăm acolo unde este nevoie şi le „predăm“ copiilor noştri lecţia solidarităţii, a empatiei.
„Copilul trebuie pregătit gradual, nu-i speriem să nu mai doarmă noaptea. Pot întreba: «Păi şi, cum facem, vin peste noi, ne omoară? Nu, uite, noi ne îngrijorăm acum pentru cei care se află într-o situaţie grea, pentru copiii şi mamele lor, care au fost nevoiţi să plece şi să-şi lase taţii şi fraţii mai mari să lupte». Trebuie să le dezvoltăm empatia şi sentimentul de a fi pregătiţi să ajutăm oamenii oricând au nevoie. Eu aş organiza campaii la nivel de şcoli, să doneze fiecare câte ceva, să înţeleagă sentimentul de a ajuta, pentru că degeaba doar vorbeşti, dacă nu-i şi implici în ceva să înţeleagă“, a mai spus psihologul.
Adolescenţii, mai îngrijoraţi decât ne-am putea închipui
Psihologul Marilena Donciu, care este şi profesor la liceu, a explicat că adolescenţii au nevoi şi mai mari. Ei încearcă, pe de o parte, să afle cum gândesc adulţii în care au încredere şi sunt foarte influenţaţi de aceste păreri, pe baza lor formându-şi propriile convingeri, iar pe de altă parte se tem la modul foarte concret de un posibil război.
„Pe adolescenţi trebuie să-i ajutăm să se gândească critic de unde îşi iau informaţia şi cum îşi formează convingerile, ei sunt mari, se raportează altfel la realitate, la informaţii. Pe mine m-au întrebat şi elevii de clasa a IX-a şi cei de clasa a XII-a ce părere am despre situaţia asta, pentru că au văzut că în caz de război primii care pleacă sunt cei de 18 ani, adică de vârsta asta. Şi m-au întrebat, băieţii, «Cum ne-ar lua?», conştientizează foarte bine ce se întâmplă şi cumva la modul concret proiectează paşii pe care ar trebui să-i facă. Foarte real, foarte preocupaţi de subiectul ăsta, este chiar ca un şoc pentru ei să te gândeşti că la nici 18 ani ar exista posibilitatea să pui mâna pe o armă şi să pleci să omori... Noi ne ducem deja departe, dar astea sunt temerile lor“, a explicat psihologul. Discuţiile apropiate cu părinţii trebuie să existe, insistă psihologul, pentru că ceea ce trăiesc tinerii ar putea avea un puternic impact.
Mai mult decât altădată, mai crede psihologul Marilena Donciu, ar trebui să se pună accentul, inclusiv în şcoală, şi pe organizarea de exerciţii de supravieţuire, care să-i pregătească pe copii să acţioneze în eventualitatea producerii unui incendiu, a unui cutremur etc. „Copiii din şcoli nu sunt pregătiţi pentru astfel de situaţii şi nici copiii din Ucraina nu au fost pregătiţi, pentru că nu s-a crezut că se ajunge aici. (...) Te trezeşti în faţa faptului împlinit şi constaţi că nimeni nu e pregătit pentru o situaţie de urgenţă. Acum, nu să-i sperii, însă ar trebui făcute exerciţii - în caz de raid aerian, pentru situaţii diverse, exact cum se întâmpla cu ani în urmă, după accidentul de la Cernobîl, de exemplu“, a mai spus psihologul.