Caz suspect în Olt. Un tânăr de 19 ani s-a răsturnat cu maşina într-un canal de irigaţii şi a decedat. Alţi trei prieteni au de dat explicaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr în vârstă de 19 ani, care se afla la volanul unui autoturism deşi nu avea permis de conducere, s-a răsturnat cu maşina într-un canal de irigaţii. A murit sub ochii prietenilor săi, aşteptând ambulanţa, este una dintre variante.

Patru băieţi cu vârste între 17 şi 21 ani ar fi pornit, în noaptea de luni spre marţi, 22/23 noiembrie 2021, la plimbare cu maşina unuia dintre ei. La un moment dat la volan a urcat un tânăr de 19 ani care se pregătea să susţină examenul pentru obţinerea permisului de conducere. 

Conform unor surse neoficiale, băiatul chiar promovase testul scris şi aştepta proba practică. Unul dintre prieteni i-ar fi permis să conducă autoturismul său pe un drum de câmp. Tânărul de 19 ani a pierdut însă controlul asupra direcţiei de mers, autoturismul, în care se aflau toţi patru, răsturnându-se într-un canal de irigaţii.

„La data de 23 noiembrie a.c., ora 00:13, un tânăr, de 19 ani, din comuna Rusăneşti, în timp ce conducea un autoturism, pe un câmp, în afara comunei Scărişoara, fără a deţine permis de conducere, ar fi pierdut controlul volanului şi a căzut cu autoturismul într-un canal de irigaţii. În interiorul autoturismului se aflau alte trei persoane, cu vârstele cuprinse între 17 şi 21 de ani. În urma evenimentului, conducătorul auto a decedat“, au transmis reprezentanţii IPJ Olt.

Echipajul de prim-ajutor nu a mai ajuns la locul accidentului, toţi cei patru tineri ajungând, cu sprijinul unei alte persoane, în localitatea Plăviceni. Inclusiv şoferul ar fi reuşit să iasă din maşină, însă acuza dureri mari de cap. La sosirea ambulanţei, şoferul, adus ca şi ceilalţi trei tineri la punctul de întâlnire convenit, spun sursele, a fost găsit însă în stop cardio-respirator. Ceilalţi trei tineri ar fi scăpat cu răni uşoare.

În localitate, însă, circulă mai multe scenarii, puţini fiind cei care cred în varianta oficială a tinerilor.

„În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, poliţiştii continuând cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul“, au mai transmis reprezentanţii IPJ Olt.

Ştire în curs de actualizare.

Vă recomandăm şi:

Mamă şi fiică, suspecte de uciderea unui nou-născut. Procurorii din Gorj efectuează cercetări pentru pruncucidere

Un medic din Franţa a fost reţinut pentru că ar fi vândut sute de certificate verzi false pentru 1.000 de euro bucata

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani