Carmen Marinescu, suspendată din magistratură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Carmen Marinescu nu mai este preşedinte al Tribunalului Olt. Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, miercuri – 25 martie, suspendarea din funcţia de judecător, dar şi de preşedinte al Tribunalului Olt, a Eugeniei Carmen Marinescu în urma luării faţă de aceasta a măsurii arestării preventive, marţi – 24 martie.

Judecătoarea Carmen Marinescu a fost iniţial reţinută luni – 23 martie, pentru 24 de ore, de către anchetatorii Serviciului Teritorial al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Craiova pentru luare de mită. A doua zi, ea a fost prezentată la Curtea de Apel Craiova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, solicitare admisă de magistraţii craioveni.

Miercuri – 25 martie, CSM a decis să o suspende din funcţia de judecător şi de preşedinte al Tribunalului Olt pe Carmen Marinescu după ce aceasta a fost arestată preventiv. Ea a fost ridicată de DNA în urma unui denunţ al unuia dintre membrii familiei lui Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, originar din oraşul Drăgăneşti-Olt din judeţul Olt.

Carmen Marinescu este acuzată că ar fi primit mită 200.000 de euro de la familia interlopului “pentru a dispune cercetarea unui inculpat din familia denunţătorului în stare de libertate şi pentru a pronunţa o soluţie pe fond favorabilă acestuia, respectiv de achitare sau de condamnare la o pedeapsă neprivativă de libertate, dar şi pentru a interveni, în acelaşi scop, pe lângă ceilalţi judecători care urmau să judece cauza”.

Cu banii respectivi, Carmen Marinescu şi soţul acesteia ar fi cumpărat, direct sau prin intermediari, trei suprafeţe de teren şi o casă, două dintre aceste achiziţii nefiind menţionate în declaraţiile de avere ale magistratului

“În realitate, aceste imobile (…), au fost achiziţionate din suma de 200.000 de euro pretinsă şi primită de suspecta Marinescu Eugenia-Carmen prin intermediul inculpatului Cismaru Dumitru, toate aceste demersuri fiind efectuate în scopul ascunderii sau al ascunderii şi disimulării originii ilicite a acestor bunuri şi ajutarea persoanelor care au săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la răspunderea penală”, se arată într-un document al DNA.

Eugenia Carmen Marinescu a absolvit Facultatea de Drept “Spiru Haret” din Bucureşti în anul 1999, examenul de licenţă susţinându-l în cadrul Universităţii Bucureşti. În perioada 1999 - 2006, a profesat ca avocat în cadrul Baroului Olt, apoi a fost judecător la Judecătoria Târgu-Lăpuş (2006-2009), vicepreşedinte al Judecătoriei Slatina (2009-2010) şi, respectiv, judecător la Tribunalul Olt începând din anul 2010. În 2013 a fost numită, în urma promovării concursului şi prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 650/2013, în funcţia de vicepreşedinte al Tribunalului Olt. Mandatul acesta ar fi urmat să expire la data de 15 iulie 2016, însă magistratul a concurat, pe parcursul lunilor octombrie-noiembrie 2014, pentru funcţia de preşedinte al Tribunalului Olt, reuşind să obţină cel mai bun punctaj dintre cei cinci candidaţi şi, astfel, a fost numită în funcţia dorită din decembrie 2014.

Mai puteţi citi pe acelaşi subiect:

Carmen Marinescu, preşedintele Tribunalului Olt, arestată preventiv pentru 30 de zile

Carmen Marinescu, preşedintele Tribunalului Olt, ridicată de DNA pentru luare de mită 

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”