Bercea Mondialu’ va fi examinat psihiatric

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veste proastă pentru Sandu Anghel (43 de ani), alias Bercea Mondialu’. Instanţa a decis, astăzi, cu prilejul unei noi înfăţişări în care acesta este acuzat că şi-ar fi înjunghiat un nepot, ca inculpatul să fie supus unei expertize medico-legale psihiatrice cu internare.

Solicitarea a survenit în urma apariţiei la dosar a unui certificat medical eliberat de IML în anul 2005 care relevă că Bercea a avut probleme de natură psihică. Mai exact, este vorba despre o perioadă de două săptămâni (26 august – 7 septembrie 2005) petrecută de Bercea la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. dr. Al. Obregia" din Capitală pentru sindrom discordant. Potrivit doctrinei de specialitate, sindromul discordant (cunoscut şi ca “schizofrenie”, n.a.) este o dereglare psiho-mentală marcată de tulburari de personalitate, inadaptabilitate şi incapacitatea de a percepe lumea şi realitatea înconjurătoare aşa cum sunt.
Iniţiativa instanţei a luat prin surprindere nu doar avocaţii ce reprezintă apărarea inculpatului, dar chiar şi pe acesta însuşi, care spera în eliberarea sa şi cercetarea în stare de arest la domiciliu.
“Doamna judecător, nu ştiu de unde e documentul ăla, dar io sunt împotrivă să fac vreo expertiză psihiatrică”, a spus Bercea din boza acuzaţilor, exasperat de turnura evenimentelor. Toţi avocaţii inculpatului au cerut respingerea expertizării psihiatrice a clientului lor, fără să înţeleagă de unde a putut să apară un astfel de document la dosarul cauzei. Preşedintele completului de judecată nu a fost de acord cu doleanţa apărătorilor şi nici nu a dat lămuriri privind apariţia la dosar a documentului medical cu pricina. Expertizarea psihiatrică a lui Bercea se va efectua în regim de internare, inculpatul urmând a fi "cazat" pe penitenciarul Jilava pe perioada expertizării.

 Grinică i-a oficial asupra lui acuzaţiile tatălui

Instanţa a mai decis, tot astăzi, efectuarea unei expertize tehnico-ştiinţifice a tututor înregistrărilor telefonice existente la dosar, precum şi a unei alte expertize privind limba şi vocea de pe interceptări (inculpatul negând că vocea de pe înregistrări îi aparţine, n.a.).
Preşedintele completului de judecată a admis că există unele “neregularităţi” în ce priveşte înregistrările telefonice, motiv pentru care s-a stabilit să se solicite procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt şi Curţii de Apel Craiova retranscrierea convorbirilor telefonice atât cele existente în limba romani, dar şi în limba română, iar traducerea să fie supervizată de un traducător autorizat.
Tot ieri au fost audiaţi trei martori. În afară de fiul lui Bercea, respectiv Grinică Ion Anghel (14 ani, poreclit “Mondial”), ceilalţi doi martori au fost solicitaţi să depună mărturie la iniţiativa inculpatului. Grinică a confirmat trendul declaraţiilor la dosar din ultimele trei luni, adică a declarat că el este autorul faptei din seara zilei de 19 februarie, când l-ar fi înjunghiat pe vărul său primar Ionuţ Anghel (alias Mercedes, n.a.), şi nicidecum tatăl său, Bercea Mondialu’.
“În seara respectivă eu îl căutam pe fratele meu, Laurenţiu, care luase nişte bani de acasă fără să spună. L-am căutat în Slatina, nu l-am găsit, şi am mers şi în Drăgăneşti, unde am intrat într-un bar din centrul oraşului. Acolo nici nu am vorbit bine cu barmaniţa că a venit la mine văru’ meu, Mercedes, şi a început să mă ameninţe, că eu nu am ce căuta acolo, că sunt interzis în barul ăla. Apoi s-a întors pentru o clipă ca să ia tacul de biliard ca să mă lovească - am crezut eu, şi, de frică, am scos din buzunar un briceag pe care i l-am înfipt în spate, apoi am fugit”, a spus Grinică în faţa instanţei.
Următorul termen a fost fixat pentru data de 20 septembrie.


Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare