Bărbat spulberat de un TIR în Olt. „Veniți, cred că am ucis un om“

0
Publicat:

Accidentul a avut loc în localitatea Negreni, din județul Olt. Bărbatul încerca să traverseze printr-un loc nepermis și a fost lovit în plin de TIR. A murit pe loc.

Locul accidentului SURSA ISU Olt

Șoferul tirului a fost cel care a sunat la 112 și a anunțat ca pe Drumul Național 65 - European 574, în localitatea Negreni, a lovit mortal un pieton. „Veniți, cred că am ucis un om", a spus disperat bărbatul când a alertat autoritățile.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment a fost implicat un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din orașul Potcoava și un pieton.

În urma coliziunii, pietonul a decedat, iar trupul acestuia a fost transportat la Morga Spitalulului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cauzei decesului.

Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ", se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Până la transmiterea acestor informații, identitatea pietonului nu a putut fi încă stabilită. Se pare că bărbatul ar avea în jur de 60 de ani. În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie