Alegeri prezidenţiale 2014. Declaraţii resemnate ale conducerii PSD Olt după victoria lui Iohannis: “Dacă majoritatea a vrut Klaus Iohannis, asta respectăm”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reprezentanţii allianţei PSD-UNPR-PC recunosc franc victoria lui Klaus Iohannis  (FOTO:Mugurel Manea)

Tonul reprezentanţilor din fruntea organizaţiei judeţene a PSD Olt după cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale 2014 s-a temperat vizibil faţă de perioada de dinainte, când unii membrii marcaţi din şefia partidului aruncau vorbe grele la adresa candidatului ACL, acum câştigător al prezidenţialelor 2014. Victoria lui Klaus Iohannis e cu atât mai greu de digerat cu cât mai bine de două treimi din alegătorii judeţului au votat Ponta.

Paul Stănescu, liderul filialei judeţene a PSD Olt, dar, în acelaşi timp, şi preşedinte al Consiliului Judeţean Olt, recunoaşte victoria clară în alegerile prezidenţiale 2014 a candidatului ACL, Klaus Iohannis. Pe de altă parte, el este, totuşi, mulţumit de faptul că organizaţia judeţeană a partidului pe care-l conduce din 2008 a făcut treabă bună la alegeri, iar judeţul Olt, în general, a votat covârşitor cu Victor Ponta, aceste lucruri fiind de natură să-i mai atenueze din gustul amar al înfrâgerii.

“A fost o luptă electorală grea pentru ambele tabere ce au avut candidaţi în ultimul tur de scrutin, iar, la final, oamenii au ales să meargă mai departe cu Iohannis. Asta este, noi acum respectăm ce s-a votat pentru că, în democraţie, se respectă majoritatea. Dacă majoritatea a vrut Klaus Iohannis, asta facem, asta respectăm. Păcat de votul alegătorilor de la Olt care au ales Ponta, dar România este o ţară mare; dacă românii au ales cum au ales, noi ne supunem şi mergem mai departe”, a declarat Paul Stănescu, liderul PSD Olt.

Nu mai devreme de câteva zile înainte de cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale 2014, "mâna dreaptă" a lui Stănescu în partid şi la conducerea Consiliului Judeţean Olt, respectiv Marius Oprescu, om “multi-funcţional”, preşedinte şi al filialei Slatina a PSD, tuna şi fulgera împotriva candidatului Iohannis.

“Am spus-o încă dinainte de începerea campaniei electorale: Iohannis este o prelungire a regimului Băsescu. Este înconjurat de toţi oamenii care l-au sprijinit, timp de două mandate, pe Băsescu. (…) Vreau să vă uitaţi, după primul tur al alegerilor, cine s-a dus lângă Iohannis. Aş vrea să aduc în atenţia românilor patrioţi că lângă el s-au dus Tokes şi Szilagy, oameni care vor autonomia Transilvaniei şi ruperea acesteia de România. În contrast faţă de un preşedinte care uneşte, aşa cum spune şi sloganul lui Victor Ponta, avem un preşedinte care le mulţumeşte pentru susţinere, pe Facebook, lui Tokes şi lui Szilagyi, nişte extremişti care doresc autonomia Transilvaniei”, declara Marius Oprescu în cadrul unor conferinţe de presă desfăşurate cu doar câteva zile înainte de ultimul episod al bătăliei electorale.

Reamintim că, în judeţul Olt, s-a înregistrat o prezenţă la urne de 67,59%. Majoritatea celor care au votat au pus ştampila pe candidatul Stângii, Victor Ponta ce a reprezentat uniunea PSD-UNPR-PC şi care şi-a adjudecat 64,77% din voturi, în vreme ce Klaus Iohannis (ACL) a obţinut 35,22% din sufragiile alegătorilor ce s-au prezentat la urne.

Vă mai recomandăm:

Rezultate alegeri prezidenţiale 2014. Al doilea tur Olt. Victor Ponta câştigă alegerile la Olt, dar degeaba: Klaus Iohannis va fi preşedinte

FOTO  Alegeri prezidenţiale 2014. Maşini suspectate de turism electoral la Coloneşti

FOTO  Alegeri prezidenţiale 2014. Turul doi Olt. Slătinenii, buluc la vot: “Dacă nu ieşim să votăm măcar acum preşedintele, atunci când să votăm??”

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG