Foto Accident cumplit în Olt. Un băiat a decedat, o fată este în comă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident grav s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, 21/22 decembrie 2025, pe un drum din județul Olt. Un tânăr de 18 ani a decedat, o tânără de aceeași vârstă este în comă. O mașină în care se aflau cinci persoane a intrat într-un stâlp.

UPDATE Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ

„La data de 22 decembrie a.c., în jurul orei 03.00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Național 54, în orașul Corabia, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Corabia. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către o tânără de 18 ani, din comuna Izbiceni, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de pe marginea părții carosabile. În urma evenimentului rutier, conducătoarea auto și 3 pasageri au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la o unitate spitalicească, iar un alt pasager a decedat”, a transmis ISU Olt.

Au intervenit mai multe echipaje. FOTO martor ocular

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere corporală din culpă și vătămare corporală din culpă.

Intervenția a fost una dramatică. FOTO martor ocular

Știrea inițială

Accidentul s-a petrecut în orașul Corabia, din județull Olt. Un apel la 112, venit puțin înainte de ora 3.00, a anunțat că o mașină a intrat în gardul unui imobil. Mașina era condusă de o șoferiță în vârstă de 18 ani, care chiar ea a apelat 112. Conform primelor informații, șoferița ar fi motivat că a pierdut controlul asupra direcției de deplasare încercând să evite un animal afllat pe carosabil, intrând cu autoturismul într-un gard.

Pentru una dintre victime nu s-a mai putut face nimic. FOTO martor ocular

Salvatorii au găsit o victimă încarcerată - un tânăr de 18 ani, decedat. O altă victimă, o fată în vârstă tot de 18 ani, în comă profundă, iar o altă fată a acuzat probleme cu vederea în urma accidentului.

Mașina a intrat într-un stâlp. FOTO martor ocular

Două dintre victime au fost transferate de echipajele Serviciului Județean de Ambulanță Olt la Spitalul Județean Clinic  de Urgență Craiova, iar două la spitalul din Caracal.