Video UPDATE VIDEO Trolere uitate pe stradă: unul a pus pe jar SRI-ul, din altul au fost furaţi banii pentru o operaţie de urgenţă. Făptaşele, prinse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un troler uitat în mijlocul străzii a scos în stradă SRI-ul, iar un altul a fost jefuit în plină zi de două trecătoare. Singura legătură între cele două este că au fost uitate pe stradă, în Sibiu.

Update: După mediatizarea cazului legat de banii sustraşi dintr-un troler lăsat nesupravegheat pe un trotuar din Sibiu şi a imaginilor legate de acesta, poliţiştii au reuşit să descopere făptaşele. 

„La data de 18 ianuarie, în jurul orei 15:30, un bărbat a sesizat Poliţia Municipiului Sibiu cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras suma de 8.000 de lei aflată într-un bagaj lăsat nesupravegheat pentru scurt timp pe strada 9 Mai din municipiul Sibiu”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Sibiu.

GALERIE FOTO CU TROLERUL CERCETAT DE SRI ŞI CU CEL DIN CARE AU S-AU FURAT 8.000 DE LEI

Aceeaşi sursă a mai menţionat: „În cauză, la nivelul Poliţiei Municipiului Sibiu, Biroul de Investigaţii Criminale, s-a constituit un dosar de cercetare penală care vizează săvârşirea infracţiunii de furt, iar în urma investigaţiilor  efectuate de către poliţişti, s-a reuşit identificarea a două sibience, în vârstă de 45, respectiv 50 de ani, bănuite de săvârşirea faptei.

Mai mult decât atât, în cursul acestei dimineţi (de 19 ianuarie - n.r.), cele două femei s-au prezentat la sediul Poliţiei Municipiului Sibiu unde au returnat suma de 7.800 de lei.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, în vederea identificării şi documentării întregii activităţi infracţionale a celor două persoane”.

- ŞTIREA INIŢIALĂ - 

Primul troler a pus zeci de forţe de intervenţie pe jar sâmbătă, 16 ianuarie. 

Pe strada Arhivelor din municipiul Sibiu a fost semnalată prezenţa unui geamantan abandonat, motiv pentru care, la faţa locului s-au deplasat echipaje ale Poliţiei, fiind solicitată intervenţia pirotehniştilor din cadrul SRI Sibiu.

Toate coletele suspecte sunt considerate ca posibile „bombe” şi tratate ca atare, întreaga zonă fiind izolată de către poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali, pe perioada intervenţiei echipei pirotehnice. 

Doar că în final, „obiectul suspect” s-a dovedit a fi un troler plin cu haine, uitat probabil de cineva care a plecat în grabă din zonă, cel mai probabil cu maşina. 

„Intervenţia a decurs fără probleme”, au anunţat autorităţile la finalul misiunii. 

Două zile mai târziu, de la acest incident, un sibian a sunat disperat la 112 anunţând că a fost prădat. Îşi uitase trolerul pe Strada 9 Mai din Sibiu când a fost observat de două femei.

Potrivit jurnaliştilor de la publicaţia locală „Sibiu Independent”, trolerul a fost uitat chiar de către reclamant. Acesta avea să povestească ulterior faptul că a parcat pe strada respectivă împreună cu părinţii. A descărcat mai multe bagaje. 

A rămas cu un singur geamantan pe care a decis să-l lase pe stradă cât timp găseşte un loc de parcare regulamentar. În perioada în care a căutat parcare, troler-ul a atras atenţia mai multor trecători. Printre acestea şi două femei care au sustras din interior 8.000 de lei. Banii erau destinaţi unei intervenţii chirurgicale de urgenţă, motiv pentru care păgubitul caută disperat persoanele care l-au prădat. 

În acest sens au fost date publicităţii imagini, postate pe You Tube, care au surprins întreaga scenă a jafului surprinsă de o cameră de luat vederi amplasată chiar deasupra locului unde s-a petrecut fapta, şi pe care hoaţele nu au băgat-o în seamă. 

Furtul a fost comis în plină zi, luni, 18 ianuarie, în jurul orei 13:42. Din imagini se vede cum cele două femei se opresc lângă troler stau câteva secunde, se asigură că nu sunt observate, apoi una dintre ele deschide fermoarul din faţă, sustrage un pachet, pe care-l bagă repede în haină şi încearcă să se îndepărteze cât mai repede de locul faptei. Puţin surprinsă, însoţitoarea o urmează. La un moment dat, se uită în spate, ca să vadă dacă nu cumva fapta lor a atras atenţia cuiva şi se fac nevăzute din zonă. 

Păgubitul a depus o plângere la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu. Femeile au toate şansele să fie identificate din imagini. Ceea ce nu ştiu este că vor răspunde penal în faţa legii, chiar dacă geamantanul era lăsat nesupravegheat. Acestea sunt pasibile de închisoare pentru însuşirea fără drept a unui bun sau furt, potrivit Codului penal.

Vă mai recomandăm şi:

Hackerville şi Camorra: cum i-au ajutat românii pe mafioţii italieni să spele zeci de milioane de euro. Banii din zidul unei vile şi „avionul condamnaţilor” VIDEO

Provocarea unui cercetător român: promovarea internaţională a istoriei literaturii române cu 1,5 milioane de euro 

Mai multe pentru tine:
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”