Sibiu: „1 mai“ călduros şi înzăpezit, scoate sibienii la iarbă verde

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sibienii au ieşit în număr mare din case, pentru a sărbători „1 mai muncitoresc“ în natură.

CITEŞTE ŞI:

Zeci de sibieni s-au mobilizat pentru curăţarea oraşului

Magazinele de vise cuceresc Sibiul. Drogurile ușoare se vând din ce în ce mai bine

La Curmătură, înspre Păltiniş, grătarele sfârâiau de la prima oră a dimineţii. Nici la 2000 de metri altitudine nu a fost mai puţină lume pentru că acolo, iarna nu s-a dat bătută. Cei care au vrut să schieze de 1 mai au putut face acest lucru la Bâlea Lac unde stratul de omăt este extrem de generos. 253 de centimetri măsoară zăpada în munţii Făgăraşului, aşa că cei care s-au grăbit să ajungă la munte, nu vor regreta. Ceilalţi ar trebui să nu mai stea pe gânduri pentru că locurile de cazare au fost rezervate din timp, pentru acest weekend, iar gradul de ocupare a spaţiilor de cazare depăşeşte 80 la sută.

Ice Hotel Bâlea Lac

Pe lângă o repriză de schi, ca la polul nord, iubitorii muntelui au ocazia să viziteze renumitul Ice Hotel Bâlea Lac, pentru ultima dată, în acest sezon, pentru că de luni, proprioetarii au decis să îl închidă. „Temperaturile din ultimele zile au crescut, iar hotelul de gheaţă a început să se topească, dar am decis să îl lăsăm deschis, măcar pentru izitatorii care vor urca la munte de 1 mai“, spune Leopold Klingeis, manager Ice Hotel Bâlea Lac. Meteorologii ne asigură că şi duminică vremea va fi însorită, fără urmă de vreo adiere de vânt, cu temperaturi care ajung până la 8 grade celsius la munte şi 23 la Sibiu.

Petreceri în oraş

Tinerii iubitori de muzică electronică se distrează toată ziua la pista de Dirt Track din cartierul Ştrand la o petrecere în aer liber. Se ascultă Dubstep, House, Electro, Breakz, Trance, Progressive, Funk, Psytrance şi Worldmusic. Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu îndeamnă sibienii să fie cumpătaţi şi să păstreze curăţenia în natură.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente