Preşedintele Klaus Iohannis a participat la slujba de Crăciun de la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a participat la slujba de Crăciun de la Biserica Catolică din Sibiu. Fostul primar nu a făcut declaraţii, însă le-a urat românilor „Crăciun fericit!”.

Iohannis a ajuns biserică la puţin timp după ora 10.00. După o slujbă care a ţinut aproximativ o oră, preşedintele Klaus Iohannis a plecat de la biserică. Însoţit de Carmen Iohannis, ei au fost aplaudaţi de câteva zeci de sibieni, relatează Digi24.ro. Klaus Iohannis nu a făcut declaraţii, însă le-a urat românilor „Crăciun fericit!”. Şeful statului îşi petrece Crăciunul acasă. Ieri, preşedintele a făcut o surpriză unei adolescente a cărei mamă lucrează în străinătate de ani de zile. Cu această ocazie, Klaus Iohannis i-a dăruit o tabletă.

Mesaj de Crăciun

De altfel, în mesajul de Crăciun adresat românilor, preşedintele a declarat că „românii care au stat la cozi interminabile, pe ploaie şi frig, ca să mă voteze au făcut acest lucru şi cu gândul la copiii lor. Au sperat că vor avea în sfârşit o şansă să se întoarcă în ţară şi să trăiască o viaţă de familie liniştită. Voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru ca familiile să se reunească pe parcursul mandatului meu şi rănile lăsate de despărţirea îndelungată să fie vindecate”.    

Citeşte şi

Mai puteţi citi:

Cei 12 care ştiu toate secretele neamţului Iohannis: „Dumnezeu mişcă inimile. Se simte omul oamenilor”

La Sibiu, apropiaţii noului preşedinte al României au sărbătorit discret, în schimb mii de tineri au ieşit să-i aplaude victoria în stradă. Şi foştii colegi şi profesori de la Cluj sunt astăzi fericiţi, după o campanie electorală cu un rezultat absolut surprinzător.

Cine este Klaus Iohannis, noul preşedinte al României

Noul preşedinte al României  a fost un elev şi un student cu rezultate foarte bune, un inspector şcolar extrem de exigent şi un primar ales cu majorităţi covârşitoare patru mandate la rând. Dincolo de viaţa publică, Iohannis este un pasionat al grădinăritului şi al "meşteritului" prin gospodărie şi un familist convins.

VIDEO Bucurie la Forumul Democrat al Germanilor din România: Este o şansă pe care sunt convins că o s-o valideze Klaus Iohannis

Bucurie fără margini la sediul Forumului Democrat al Germanilor din România, formaţiune condusă de Klaus Iohannis până în 2013, după ce primele exit-poll-uri îl dau învigător pe candidatul ACL.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor