Video Locomotiva unui tren privat plin cu bușteni a luat foc în Sibiu. „Nu sunt semnalate victime” VIDEO UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii sibieni au fost solicitați sâmbătă după-amiaza, 5 august, în Gara Dumbrăveni, din cauza unui incendiu izbucnit la locomotiva a unui tren de transport marfă plin cu lemne.

UPDATE, ora 15,48. Incendiul a fost lichidat după aproximativ trei ore de la izbucnirea sa, au anunțat reprezentanții ISU Sibiu care au menționat și din ce cauză s-a produs incidentul:  „Pompierii au lichidat incendiul astfel încât acesta nu s-a propagat la vagoane. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost suprasolicitarea motorului electric al locomotivei. În urma incendiului compartimentul motor a ars în totalitate”.

Reprezentanții CFR SA au precizat într-un comunicat faptul că trenul încărcat cu bușteni era unul privat: „În stația Dumbrăveni, mecanicul unui tren privat de marfă a anunțat că are o degajare de fum la locomotivă. Pentru accesul și intervenția pompierilor, personalul feroviar al stației a scos de sub tensiune linia de contact, astfel încât echipele ISU să poată acționa. La această oră nu sunt trenuri de călători în circulație pe raza stației Dumbrăveni. Trenul privat de marfă este încărcat cu bușteni și circulă pe relația Curtici - Sfântul Gheorghe”.

Știrea inițială

„Pompierii Punctului de Lucru Dumbrăveni intervin în Gara Dumbrăveni unde au fost semnalate degajări de fum la locomotiva unui tren de transport marfă, încărcat cu material lemnos”, a transmis purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, Andreea Ștefan.

Locomotiva unui tren încărcat cu lemne în flăcări în Dumbrăveni Foto ISU Sibiu

Potrivit sursei citate, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autocisternă, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Voluntariat pentru Situații de Urgență (SVSU) Dumbrăveni.

Locomotiva unui tren încărcat cu lemne în flăcări în Dumbrăveni Foto ISU Sibiu

„Incendiul se manifestă la locomotivă, cu flacără și degajări de fum. La acest moment se lucrează pentru localizarea și lichidarea incendiului astfel încât să nu se extindă la restul vagoanelor. Din fericire nu sunt semnalate victime și nici alți pasageri în gară. Intervenția este în dinamică, vom reveni cu informații”, au mai precizat reprezentanții ISU Sibiu.

Ultimul incident de acest gen a avut loc la Iași, la finele lunii mai, când locomotiva unui tren care transporta pasageri a luat foc în Gara Scânteia. Mecanicul de locomotivă a fost primul care a acționat pentru stingerea incendiului, până la venirea pompierilor militari. Locomotiva Diesel a fost decuplată pentru a limita efectele incendiului.

Un alt gen de incident pe calea ferată s-a petrecut în urmă cu mai puțin de o săptămână, în Bacău, unde un alt tren de călători, plin cu 400 de pasageri, a rămas blocat în plin câmp, din cauza defecțiunilor survenite la locomotivă. Din cauza caniculei, călătorii au preferat să-și ia bagajele și să meargă pe jos până la drumul european E85, în speranța că vor prinde o ocazie care să-i ducă până la destinație.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Secretul piftiei perfecte! Ce carne trebuie să folosești ca să iasă limpede și gustoasă
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!