Video Impact frontal pe DN 14: O adolescentă de 15 ani și doi bărbați au rămas încarcerați. Se fac manevre de resuscitare
0Un accident rutier grav a avut loc marți după-amiază pe DN 14, între localitățile Agârbiciu și Șeica Mare, în județul Sibiu. Două autoturisme au fost implicate într-o coliziune frontală. Trei persoane au rămas încarcerate: o adolescentă de 15 ani și doi bărbați.
„ISU Sibiu intervine de urgență pe DN 14 în localitatea Agârbiciu la un accident rutier.La fața locului sunt mobilizate trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare, una de stingere și o ambulanță SAJ. Din primele informații trei persoane sunt încarcerate, două în stare de inconștiență”, preciza, inițial, Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, potrivit Sibiu 100
Pompierii au intervenit pentru extragerea victimelor dintre fiarele contorsionate: o adolescentă, cu multiple traumatisme, dar conștientă, și doi bărbați, gîsiți în stop cardio-respirator.
Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe DN14, spre Sibiu, la km 34, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din localitatea Bazna, din cauze care urmează a se stabili, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus din sens opus de către un bărbat de 45 ani, din Mediaș. Cei doi conducători auto și pasagera din autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 51 de ani, o tânără în vârstă de 15 ani din localitatea Bazna au suferit răni grave și primesc îngrijiri medicale la fața locului”, a spus Ana Mureșan, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Taficul rutier a fost oprit complet pe ambele sensuri ale drumului național.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
Amintim că, luni seară, două persoane au murit, iar alte două, între care o fetiță de 9 ani, au fost rănite într-un accident rutier produs luni seară pe DN2B, între localitățile Silistraru și Lacu Sărat, în județul Brăila. În coliziune au fost implicate două autoturisme.
Tot luni, un bărbat de 62 de ani, din București, a murit după ce a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina în afara carosabilului, pe DJ 732, în comuna Aninoasa, pe traseul Vlădești – Berevoești, județul Argeș.