Grav accident rutier în Agnita. Şapte victime au ajuns la spital. Printre ele, patru copii, cel mai mic având doar 1 an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grav accident în Agnita - Sibiu cu şapte victime dintre care patru copii Foto Gigi Stoia

O coliziune între două maşini a avut loc joi, 21 aprilie, pe o stradă din Agnita - Sibiu. Într-una din maşini se aflau trei copii cu vârste între 1 şi 6 ani, iar în cealaltă un minor de 15 ani. Cu toţii s-au ales cu grave leziuni, alături de adulţii pe care-i însoţeau.

Traficul rutier a fost blocat total în urma unui accident rutier petrecut în Agnita. 

Iniţial s-a anunţat că cinci persoane au nevoie de îngrijiri medicale la faţa locului, pentru ca ulterior să se comunice că nu mai puţin de şapte persoane au ajuns la unităţile sanitare din judeţul Sibiu, în urma impactului violent dintre două maşini. Este vorba despre trei adulţi şi patru minori. 

Echipajele SMURD au acordat îngrijiri medicale şoferului uneia dintre maşinile implicate, un tânăr de 19 ani, care ulterior a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean Sibiu, cu traumatism cranio-cerebral şi unui minor de 15 ani care acuza dureri în piept şi care a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgenţe (CPU) al Spitalului Luther - Sibiu. Copilul se afla în aceeaşi maşină. 

Echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Sibiu au au transportat doi adulţi, un bărbat, de 53 de ani şi o femeie de 33 de ani, cu traumatisme la membre şi traumatisme cranio faciale, precum şi trei copii, în vârstă de 1 an, 4 ani şi 6 ani, ce au suferit diferite traumatisme la membre şi traumatisme faciale la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Agnita. Ulterior, aceştia au fost preluaţi de ISU Sibiu şi transportaţi cu autospeciala de transport victime multiple: bărbatul la UPU Sibiu, femeia şi cei trei minori CPU Luther.

La accident au intervenit din partea ISU Sibiu două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, şi două autospeciale de stingere. Oficialităţile au mai menţionat despre cei doi şoferi că unul este din Coveş, cel de 19 ani, iar celălalt din Brădeni - cel de 53 de ani. 

Poliţiştii trebuie să stabilească, în urma cercetărilor la faţa locului, cauza şi împrejurările în care s-a produs acest accident.

Vă mai recomandăm şi: 

De ce se simt sibienii în pericol în oraşul cu imagine idilică VIDEO

Cazul minorului german trimis pe mii de euro la reeducare în România, care a ucis o femeie în stradă. Singurul lucru ştiut despre trecutul său

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei