Video Cisnădie, cetatea sașilor transformată în orașul textiliștilor. Cum s-a risipit tradiția străveche a covoarelor

Cisnădie, veche așezare a sașilor, se numără printre puținele orașe din România a căror populație a crescut accelerat în ultimii ani. Localitatea de lângă Sibiu are însă o istorie zbuciumată, „trădată” de înfățișarea sa contrastantă.

Aflat în imediata vecinătate a municipiului Sibiu, orașul Cisnădie (22.000 de locuitori) are o istorie de peste opt secole, legată în cea mai mare parte de comunitatea germană care l-a locuit.

Sașii, populații germanice din zona Rinului, Luxemburgului și Flandrei, au ajuns în Transilvania începând din secolul al XII-lea, colonizați de regii Ungariei, care le-au oferit privilegii în schimbul apărării granițelor regatului.

Sibiul, cel mai reprezentativ oraș pentru istoria sașilor, a fost atestat ca primul scaun săsesc în jurul anului 1325. În vecinătatea sa, Cisnădia a fost menționată documentar pentru prima dată în 1323, sub numele său german de Heltau. Cu un secol mai devreme, potrivit istoricilor, aici fusese o așezare numită Rivetel sau Ruetel, devastată de năvălirile mongolilor.

Încă din secolul al XIII-lea, localitatea s-a dezvoltat în jurul unei biserici fortificate, folosită la nevoie ca loc de refugiu al comunității. Biserica evanghelică, fostă romano-catolică, împodobită cu un turn cu ceas vechi de opt secole, a rămas emblema orașului de la poalele Făgărașului, însă faima așezării a fost dată de țesătoriile sale.

Cisnădie, orașul fabricilor de postav și covoare

Într-un ținut în care păstoritul a fost o tradiție străveche, prelucrarea lânii a devenit unul dintre meșteșugurile pentru care localnicii din Cisnădie au fost renumiți vreme de secole. La începutul secolului XX, în Cisnădie funcționa cea mai mare fabrică textilă din Transilvania, dar și una dintre marile școli textile ale României. În perioada interbelică, fabricile de postav, mătase, covoare persane erau printre cele mai apreciate din România.

În jurul anului 1944, localitatea, cu peste 5.000 de locuitori la vremea respectivă, majoritatea sași, avea peste 130 de ateliere și mici fabrici textile. În aproape fiecare gospodărie a sașilor exista cel puțin un război de țesut, familiile ocupându-se cu prelucrarea firelor și cu fabricarea de stofe, covoare, postav, pături și tricotaje.

La scurt timp după Al Doilea Război Mondial, localitatea a devenit oraș, însă avea să treacă prin cele mai brutale transformări din istoria sa recentă. Numeroase familii de sași au fost alungate sau deportate în URSS, iar atelierele meșteșugărești și fabricile de familie au fost confiscate, naționalizate și comasate în întreprinderi textile mari.

În anii următori, numărul sașilor, de aproape 4.000 înainte de război, a continuat să scadă, mulți reușind să părăsească țara. Odată cu plecarea lor, s-a risipit treptat meșteșugul tradițional care le-a definit comunitatea. Cei rămași au intrat în atenția autorităților comuniste, fiind acuzați că nu colaborează cu noul regim. O ură generală împotriva lor era întreținută de presa loială regimului comunist în primii ani de după Al Doilea Război Mondial.

Atelierele meșteșugărești, înlocuite de întreprinderi

Orășelul meșteșugarilor s-a transformat între timp într-un centru industrial, cu tot mai puține familii germane. Vechile manufacturi au dispărut, comasate în marea întreprindere „Textila”, iar casele tradiționale au fost înconjurate de blocuri și cămine muncitorești de confort redus, construite în grabă pentru a adăposti muncitori din toate colțurile țării.

Un fenomen asemănător s-a petrecut în orașul Avrig din Sibiu, faimos pentru atelierele sale de sticlă. În ultimele două secole, economia orașului s-a bazat în mare măsură pe funcționarea fabricii sale de sticlă, atestată încă din secolul al XVII-lea, potrivit unor istorici. Întreprinderea a fost extinsă în comunism, iar blocurile de confort redus au crescut în jurul ei și al vechii vetre a satului. 

În Cisnădie, un muzeu mai amintea tradiția îndelungată a țesătoriilor, păstrând uneltele vechi folosite de sași la prelucrarea lânii și altor textile.

„În anii noștri, din îndemnul socialismului, vechile ateliere s-au adunat în trei întreprinderi mari: «Uzinele Textile», «Mătasea Roșie» și «11 Iunie», toate înzestrate cu utilaj la înălțimea epocii și a tehnicii actuale. Faima covoarelor Cisnădiei a trecut granița, ajungând în Polonia, Danemarca, Norvegia, Finlanda și U.R.S.S.; a ajuns chiar și pe tărâmul covorului fermecat din Iran, până pe țărmurile îndepărtatei Țări a Soarelui Răsare, la niponi, ori în America Latină”, nota ziarul Flacăra Sibiului, în 1967.

În perioada comunistă, Cisnădie era numit orașul textiliștilor, iar fabricile sale aveau aproape 5.000 de angajați. Covoarele țesute aici erau cel mai adesea trimise în afara țării, iar pentru cele care ajungeau pe piața românească se făceau uneori liste de așteptare.

„Înainte de Revoluție lucram pentru Casa Poporului: covoare cu lățimea de 14 metri și lungimi foarte mari. Le făceam pe bucăți, pentru că nu existau războaie atât de late, iar apoi erau cusute în bazinul de înot din Sibiu. Făceam și cadouri pentru Elena și Nicolae Ceaușescu”, își amintea Nicolae Dumbravă, fost angajat al întreprinderii Covtex din Cisnădie.

La mijlocul anilor ’90, uzina textilă Covtex, cu 2.500–3.000 de angajați, a fost privatizată, iar până la sfârșitul primului deceniu de după Revoluție a intrat în faliment.

Orașul Cisnădie, ajutat de Sibiu să se extindă

Fostul oraș al textiliștilor este căutat în prezent de turiști pentru centrul său istoric, care amintește de comunitatea săsească. Biserica medievală este locul de popas al celor mai mulți dintre călători. În fața ei, statuia ecvestră a lui Mihai Viteazu completează tabloul pieței. Tot aici poate fi vizitat și un muzeu al textilelor, dedicat tradiției care a făcut orașul cunoscut în trecut. În jurul bisericii fortificate, străduțele se strecoară printre case vechi, dar impozante, specifice arhitecturii sașilor din Transilvania.

Câteva străzi mai departe, peisajul pitoresc se schimbă. Blocurile de beton, multe degradate, și halele fostelor întreprinderi amintesc de perioada comunistă a orașului. În vecinătatea Cisnădiei, alte așezări pitorești, ca Rășinari, Boița, Șelimbăr, Cisnădioara și Sadu, și-au păstrat farmecul istoric al vremurilor trecute.

Orașul Cisnădie este în prezent aproape lipit de Sibiu, iar noile platforme industriale deschise după 1990 în sudul municipiului Sibiu îi asigură dezvoltarea. Populația sa a crescut cu aproape 60 la sută în ultimul deceniu, chiar dacă numărul sașilor s-a redus la câteva zeci de familii.