Când, cui, cât dăm bacşiş. Codul bunelor maniere: „A da bacşişuri exorbitante nu constituie o dovadă de generozitate“
0Ca orice problemă care are legătură cu banii, şi cea a bacşişului poate fi una extrem de delicată. De aceea, este bine să ştim când, cui şi cât trebuie să dăm bacşiş.
Tot ce trebuie să ştim legat de cum procedăm cu bacşişul este explicat pe larg în celebra carte a Aureliei Marinescu, ”Codul bunelor maniere astăzi”.
Primul lucru pe care trebuie să-l avem în vedere sunt obiceiurile ţării în care ne aflăm, obiceiuri despre care trebuie să ne informăm în prealabil.
”Fiecare ţară are obiceiurile ei, pe care e bine să le cunoaştem când facem o călătorie. În Europa se aud proteste tot mai numeroase împotriva bacşişului. Se recomandă soluţia «serviciilor incluse». La hoteluri, la restaurante, în turism, se precizează de cele mai multe ori că în nota de plată s-a trecut tot ce datorează clientul. Se înţelege că e vorba de un acord între patron şi salariaţii săi. Singura noastră obligaţie, în toate ţările în care ştim că există acest obicei, este de a întreba dacă serviciul este inclus sau nu. Dar şi în aceste cazuri se recomandă să lăsăm chelnerului, de exemplu, mărunţişul rămas după achitarea consumaţiei. De altfel, personalul din domeniile amintite preferă să primească aceşti bani direct de la client. Sunt bani cinstiţi, obţinuţi prin efectuarea unor munci nu întotdeauna uşoare, şi nu constituie o pomană din partea noastră. A nu-i da înseamnă a-l lipsi pe cel care te serveşte de salariul cuvenit dacă serviciile nu sunt incluse”, se arată în volumul citat.
Nici prea mult, nici prea puţin
Bacşişul nu trebuie să fie nici prea mic dar nici extrem de generos, această din urmă situaţie putând fi considerată o dovadă de proastă creştere.
”Este important să ştim cât trebuie să dăm. Aceste sume nu vor fi nici prea mici, nici prea mari. A da bacşişuri exorbitante nu constituie o dovadă de generozitate, cum am putea crede, ci de proastă creştere. Este un gest care dă naştere la comentarii ironice, chiar din partea celor ce primesc banii, şi ne face să-l recunoaştem pe parvenit de la distanţă. Pe de altă parte, a nu da bacşiş deloc atunci când e strict necesar, consolându-te că cel care ţi-a făcut serviciul are mai mulţi bani ca tine sau că n-o să-l mai vezi niciodată, te califică drept prost crescut”, se mai arată în volumul citat.
Cui dăm şi cât dăm bacşiş
Potrivit sursei citate, ”au dreptul la 5-20% din valoarea notei de plată: chelnerii, şoferii de taxi, coafezele, frizerii".
Aprecierea sumei se face şi în funcţie de categoria restaurantului. La cele modeste va fi minimum 5%, la cele de lux în jur de 10%. Celui care îl ajută pe chelner îi vom da separat un sfert din cât lăsăm prmului. De pildă, dacă nota de plată la un restaurant de lux este de 500 de lei, lăsăm chelnerului 50 de lei şi ajutorului său 15 lei.
Sunt lăsate la apreciperea clientului sumele date: garderobierelor, plasatoarelor, băieţilor care fac diverse comisioane, şoferilor de autocar, ghizilor din turism, precum şi personalului de serviciu dintr-o casă în care suntem invitaţi.
Chiar dacă serviciul este inclus în nota de plată, e bine să lăsăm ceva portarilor, în special celor de noapte, hamalilor, cameristelor, liftierilor, mecanicilor auto sau chiar recepţionerilor de la hotel. Dacă însă ni se dă de înţeles că nu vom obţine o cameră bună decât în schimbul unui bacşiş, avem dreptul să apelăm la directorul hotelului. Nu vom da însă nimic în plus patronului (directorului) unui hotel sau restaurant. Demnitatea unui om este ceva extrem de preţios. Să nu jignim pe nimeni printr-un gest negândit”.
Vă mai recomandăm:
Nelipsită din meniurile restaurantelor cu specific săsesc, supa de cartofi cu tarhon este uşor de preparat şi are o savoare deosebită.
Dacă vreţi să pregătiţi rapid un prânz delicios în familie, ciulamaua de pui cu ciuperci poate fi o alegere excelentă. Asezonată cu mămăliguţă caldă, va fi cu siguranţă apreciată de toţi cei care se aşează în jurul mesei.
Secretul celor mai bune gogoşi de casă, spun gospodinele, nu stă doar în ingredinte, ci mai ales în timpul cât este frământat aluatul.