Scandal din cauza unei inscripții în maghiară pe soclul unei statui din Carei, inaugurate de președinta Ungariei

0
Publicat:

Monumentul poetului Kolcsey Ferenc, autorul textului imnului Ungariei, de la Carei, provoacă noi tensiuni între autoritățile române și maghiari.

Statuia lui Kolcsey Ferenc FOTO Primaria Carei

Monumentul a fost inaugurat la Carei la 12 aprilie 2023 în prezența președintei Ungariei, Katalin Novak, a vicepremierului Kelemen Hunor, dar și a unor parlamentari și oficialități locale.

Cu câteva zile înainte de inaugurare, cei din Comisia Națională a Monumentelor de For Public au observat că statuia nu este conformă cu avizul emis de ministerul Culturii. Mai precis, statuia conține inscripții pe soclurile de piatră, care nu figurau în proiectul inițial. În consecință, Primăria Carei a fost sancționată la 11 aprilie cu o amendă de 10.000 de lei și obligată să desființeze lucrările și să le aducă la starea inițială.

Primarul Careiului, Kovacs Jeno, a declarat pentru Libertatea că avocatul instituției va ataca decizia Direcției de Cultură din Satu Mare. „Ei spun (n.r. – Direcția de Cultură) că a apărut o inscripție, dar asta e interpretabil. Nu era prevăzut un soclu de piatră. Voi încerca să-i lămuresc pe cei care au avizat că ceea ce cer este o prostie”, a spus edilul pentru Libertatea. Instanța va decide cine are dreptate, conchide primarul.

Inscripție pe monument din Carei Foto: Facebook Gönczy Tamás

Lorand Turos, liderul grupului UDMR din Senat, vrea să solicite Ministerului Culturii să verifice dacă toate celelalte monumente din județ au toate avizele necesare. „Nu îmi aduc aminte să se fi întâmplat vreodată așa ceva. Nu știu dacă e rea voință. Vedem că, din păcate, acest eveniment a căpătat un iz politic”, crede senatorul UDMR. El subliniază că monumentul nu mai avea anvergura necesară fără soclu.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor