Opt răniți într-un accident cu un microbuz, în Satu Mare. Plan roșu declanșat de autorități

0
Publicat:

Opt persoane au fost rănite, luni după-amiază, într-un accident rutier care s-a produs pe centura municipiului Satu Mare, în urma unei coliziuni între un autoturism și un microbuz plin cu pasageri. Autoritățile au activat Planul roșu de intervenție, conform Agerpres.

Autoritățile au activat Planul roșu de Intervenție. Foto: Captură video Facebook/ Presa Satu Mare

  Conform unui comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare, la ora 16.00 a fost activat Planul roșu de intervenție. 

La locul intervenţiei s-a deplasat o autospecială de intervenţie cu apă şi spumă, cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de transport personal şi victime multiple, o ambulanţă de Terapie Intensivă Mobilă, cu medic şi o ambulanţă de prim ajutor SMURD B2 din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare. Forţele de intervenţie ajunse la locul accidentului au constatat că sunt 8 victime”, se arată în comunicatul de presă precizat. 

Forțele de intervenție au constatat că sunt opt victime. Foto: Facebook/ Presa Satu Mare

Potrivit sursei citate, victimele nu au fost încarcerate şi sunt în stare de conştienţă.   

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”