Drumul lung al căpșunilor spre piețele României. Cum a început povestea românească a celor mai așteptate fructe ale primăverii

Căpșunile, unele dintre cele mai căutate fructe cultivate în România, au revenit în piețele agroalimentare din orașe. Deși prețurile lor au stârnit adesea controverse, aceste fructe rămân printre cele mai apreciate produse de primăvară.

Timp de mai multe decenii, zona care a alimentat România cu căpșuni și și-a câștigat și un renume în afara țării, datorită plantațiilor întinse de căpșuni a fost Satu Mare. Și în prezent, în multe sate apropiate de frontierele din nord-vestul României, tradiția culturilor de căpșuni s-a păstrat, iar comercianții de căpșuni parcurg un drum de sute de kilometri pentru a-și vinde marfa în piețele din orașele României. 

În România sunt recoltate anual peste 20.000 de tone de căpșuni, situație care plasează țara noastră pe locul 32 în lume la producția de căpșuni, arată FAOSTAT, baza de date statistică a Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură. Statisticile pe anul 2023 publicate de FAOSTAT arătau că, în România, culturile de căpșuni ocupau o suprafață totală mai mică de 3.000 de hectare.

În ultimele decenii de comunism, suprafețele cultivate cu căpșuni erau mult mai întinse, iar producția mai mare, fiind gestionate în mare parte de cooperativele de stat.

La fel ca fructele de pădure, căpșunile, deși perisabile, erau unele dintre mărfurile căutate în afara țării, astfel că oficialii regimului comunist din anii ’80 mizau pe dezvoltarea plantațiilor de căpșuni.

Satu Mare, zona căpșunilor

În urmă cu patru decenii, culturile de căpșuni din România însumau aproape 13.000 de hectare, cele mai multe în nord-vestul țării, în Satu Mare, aproape de frontierele cu Ungaria și Ucraina.

„Pentru creșterea suprafețelor cultivate cu căpșuni de la 10.900 de hectare în 1985 la 20.000 de hectare în 1990, în actualul cincinal se vor înființa noi plantații pe o suprafață de 30.900 de hectare, avându-se în vedere și înlocuirea, din patru în patru ani, a suprafețelor din culturile îmbătrânite. În 1986, de exemplu, se vor înființa culturi de căpșuni pe 7.900 de hectare, amplasate numai pe terenuri amenajate pentru irigat. În unitățile agricole vor fi organizate ferme specializate, terenul fiind împărțit în sole de 8–15 hectare, cu asolamente adecvate”, arăta „Programul privind cultura viței-de-vie și a pomilor fructiferi în perioada 1986–1990”, publicat în 1986.

Același plan viza ca suprafețele cultivate cu căpșuni de producătorii individuali să crească, până în 1990, cu peste 1.000 de hectare, pe lângă cele 2.000 de hectare existente în 1986.

În anul 1990, în România se produceau în jur de 35.000–38.000 de tone de căpșuni, iar cele mai multe culturi se aflau pe teritoriul cooperativelor agricole, arăta un studiu publicat de Centrul Român pentru Promovarea Comerțului și Investițiilor Străine.

„Odată cu dispariția cooperativelor, a avut loc o prăbușire a producției de căpșuni, la un nivel de 5.000–6.000 de tone, ceea ce echivala cu mai puțin de un sfert de kilogram de căpșuni pe cap de locuitor. După 1996, a început o ușoară creștere a producției de căpșuni, mai ales datorită programelor de dezvoltare a producției căpșunului derulate în județele Argeș, Vâlcea și în jurul municipiului București, coordonate parțial de ICPP Pitești-Mărăcineni. Începând din anul 2004, cultura căpșunului a cunoscut o dezvoltare accentuată în vestul României, în special în județele Bihor și Arad”, arată cercetarea cu titlul „Potențialul de export al României – Fructe de pădure”.

După 2008, potrivit studiului, cultura căpșunului s-a extins în Moldova, în special în Vaslui, Botoșani și Suceava, dar și în zona legumicolă Brăila–Galați. Totuși, județul Satu Mare continua să fie principalul producător de căpșuni din România, în timp ce Sălajul și Mureșul deveniseră, la rândul lor, zone importante pentru această cultură.

Satele căpșunarilor

Timp de mai multe decenii, regiunea Satu Mare a fost recunoscută drept „țara căpșunilor”, primele mari plantații de aici fiind amenajate încă de la începutul secolului XX. În primii ani de comunism, odată cu înființarea gospodăriilor de stat, căpșunile au devenit unul dintre produsele tradiționale ale zonei Satu Mare, iar plantațiile lor s-au extins rapid la câteva mii de hectare. Din anii ’70, o mare parte a producției trecea frontierele României prin vama și gara Halmeu, către URSS și spre Europa Occidentală.

Numeroase sate din județ se aflau în competiție în cultivarea căpșunilor, cooperativele locale gestionând înființarea și întreținerea plantațiilor, dar și recoltarea și procesarea fructelor. Comuna Turț din Țara Oașului se mândrea, în anii ’70, cu peste 300 de hectare cultivate cu căpșuni în satele sale, iar Halmeu, o zonă cu peste 700 de hectare de culturi de căpșuni, devenise centrul exportului de căpșuni din România.

În întreg județul Satu Mare, producția anuală de căpșuni depășea, la începutul anilor ’70, 15.000 de tone, iar o parte a ei era exportată către URSS, Ungaria, Polonia, fosta Cehoslovacie și fosta Republică Democrată Germană. În satele „căpșunarilor”, plantațiile însumau adesea peste 100 de hectare de căpșuni, însă modul de organizare a cooperativelor, lipsa forței de muncă, a materialelor și resurselor — de la lădițe la ambalaje și locuri adecvate de depozitare —, condițiile precare de transport și drumurile rele cauzau adesea pierderi importante.

Gara Halmeu, locul unde căpșunile părăseau țara

Uneori, nota presa vremii, tone de căpșuni se stricau înainte de a ajunge la centrele de triere și de a fi încărcate în trenurile și camioanele cu boxe frigorifice care le transportau în afara României.

„Gara din Halmeu este centrul spre care gravitează, în aceste zile de toamnă bogată, toate transporturile de căpșuni din plantațiile din Halmeu, Drăgușeni, Turț, Tarna Mare, Băbești, Porumbești și Tămășeni. Aici, pe rampă, fructele sunt din nou selecționate. O parte, cea mai mare, de altfel, este așezată în coșulețe albastre și apoi în lădițe, luând drumul exportului, iar celelalte sunt duse la congelator. Și normal ar fi ca transportul acestor prețioase fructe, pentru care economia noastră încasează valută forte, să fie asigurat cu cea mai mare precizie, lucru ce nu se întâmplă deloc. Din această cauză, la centru am găsit oameni agitați, umbriți de gânduri”, nota ziarul Cronica Sătmăreană în 1977.

Publicația amintea că peste 30 de tone de fructe erau păstrate pe rampa gării, în așteptarea autotrenurilor frigorifice. Cu timpul, suprafețele alocate culturilor de căpșuni s-au redus, iar după 1990, deși zona Satu Mare a continuat să păstreze cele mai întinse plantații de căpșuni din România, fostele cooperative s-au desființat, iar declinul economic a afectat ocupația agricolă tradițională a multor localnici.

Totuși, în localități ca Halmeu, cultivarea căpșunilor a continuat să susțină o parte a economiei locale, iar mulți localnici care aveau plantații de căpșuni au ajuns la bunăstare, scria presa vremii.