Zamă de părădaisă cu şiuşiuleţ. Cum se prepară reţeta autentică din Banat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO UIca Mihai

Bucătarul reşiţean Uica Mihai are o reţetă care provoacă zâmbete atunci când le-o prezintă apropiaţilor. Asta pentru că foarte puţină lume ştie ce înseamnă şiuşiuleţ.

Uica Mihai spune că şiuşiuleţii sunt de fapt nişte mici găluşte de aluat care se pun în zeama de roşii. Iată întreaga reţetă, mai jos.

“Ia o jumătate de kilogram de cap de piept de porc, cu osul dulce şi fain şi pune-l să fiarbă într-o oală cu doi litri de apă, mai alăturând o ceapă întreagă, doi morcovi şi un păstârnac tăiate mai mărişor, pentru că la urmă le scoţi din zeamă şi nu are rost să alergi după ele. Tot acolo mai adaugă sare, piper boabe şi un buchet de pătrunjel verde.

Şi cât fierbe oala ta drept un ceas, să iei trei sute de grame de făină, trei ouă şi o lingură de ulei şi din ele să frămânţi un aluat vârtos ca pentru tăiţei, pe care îl faci mingie şi îl laşi la rece să adaste până îţi fierbe oala.

Iar dacă a fiert un ceas în cap, scoţi carnea rasol, care stă să cadă de pe os, legumele bine dămfuite şi le laşi pe un blid, că îţi trebuie la felul doi.

Toarnă acum în oală un litru de bulion, adaugă o foaie de dafin, o crenguţă de cimbru şi mai lasă să clocotească la foc moale cinci minute.

Numai bine tu iei mingea de aluat şi o dai pe răzătoarea cu ochiuri mari, ca să îţi pice pe masă fărâmituri egale, pe care le aduni şi le arunci să fiarbă în zamă, preţ de trei minute.

Acum să nu te grăbeşti să înfuleci ca spartul, lasă oala trasă de pe foc să se aburească cinci minute cu capac deasupra, iar răzăturile de aluat care au numele şod de şiuşiuleţ, să se umfle şi să se îmbibe de arome.

Apoi poţi să torni în blid şi să mănânci ca un paşă, dar să nu te înfunzi doar cu zamă.

Legumele fierte în oală, vin tăiate bucăţele potrivite, îmbinate cu carnea dată jos de pe os şi la fel îmbucăţită, şi pe toate le amesteci cu sare, piper măcinat, verdeaţă şi o lingură de smântână şi te aşezi gospodăreşte să le mânci pre dânsele alături de o murătură de toamnă, de-abia încropită şi pişcătoare la limbă.

Şi să fii sănătos şi să îţi meargă bine ca şi mie !!!

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model