Un bărbat acuzat că a muşcat de mâini şi de picioare trei poliţişti din Bocşa a fost reţinut pentru ultraj

0
Publicat:

 Un bărbat din Bocşa, judeţul Caraş-Severin, acuzat că a muşcat de mâini şi de picioare, joi noapte, trei poliţişti din localitate, chemaţi la o intervenţie prin 112, a fost reţinut pentru ultraj.

Bărbat încătușat FOTO: Shutterstock

Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa a informat, vineri, că prin ordonanţa procurorului de caz din 9 ianurie, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un bărbat suspectat de trei infracţiuni de ultraj, în cazul căruia a fost luată măsura preventivă a reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, scrie News.

Potrivit procurorilor, din probele administrate a reieşit că la data de 8 ianuarie, în jurul orei 22:20, în timp ce se afla într-un apartament din oraşul Bocşa, judeţul Caraş-Severin, suspectul i-a agresat fizic pe cei trei agenţi de poliţie care se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, intervenind la o solicitare SNUAU 112. 

Bărbatul i-a muşcat pe cei trei poliţişti de braţ, de mâini şi de picioare, toţi trei suferind răni pentru care au avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale.

Suspectul a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore, pentru ultraj.

Poliția spune că anterior conflictului de la domiciliu, bărbatul a făcut scandal într-un bar.

”În data de 08.01.2026, în jurul orei 22.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Bocşa au fost sesizaţi prin SNUAU 112 că un bărbat face scandal într-un local public din oraş, provocând distrugeri în interior. La scurt timp, poliţiştii au fost sesizaţi din nou prin SNUAU 112 de o femeie că acelaşi bărbat a încercat să intre peste aceasta în locuinţă. La faţa locului au fost direcţionate două echipaje de poliţie, care l-au găsit pe bărbatul în cauză la domiciliu, într-un bloc din proximitatea localului, acesta fiind recalcitrant şi vizibil în stare de ebrietate”, a transmis IPJ Caraş- Severin. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi