Săteni învăţaţi să-şi dezvolte un vlog turistic. Scopul, promovarea zonei unde au fost reintroduşi zimbri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva

WWF România a adus 22 de studenţi şi profesori specializaţi în antreprenoriat social, din şapte ţări, care, împreună cu grupul local de iniţiativă din Armeniş - Măgura Zimbrilor, Caraş-Severin, au conturat la începutul lunii mai cinci afaceri locale, care să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a comunităţii.

Comuna Armeniş, cunoscută drept Măgura Zimbrilor, este gazda unui proiect ambiţios de reintroducere a zimbrului în natură iniţiat de WWF România si Rewilding Europe în parteneriat cu Primaria Armenis şi crearea unui model de dezvoltare a comunităţilor bazate pe valorile naturale deosebite şi prezenţa acestei specii emblemă.

Studenţii grupaţi în echipe multiculturale şi multidisciplinare au formulat împreună cu localnici soluţii pentru bunăstarea comunităţii.  „WWF Romania prin noul program internaţional Panda Labs foloseste design thinking pentru a crea un cadru de colaborare multi disciplinară. Această metodă aduce o viteză mai mare în livrarea de soluţii noi, centrate pe oameni dar şi o mentalitate creativă, iterativă şi toleranţă la eşec. Lucrăm prin excelenţă cu oameni din alte domenii care îşi folosesc pregătirea pentru a aborda provocările reale, la firul ierbii.”, spune Oana Mondoc, Specialist Dezvoltare Comunitati şi Inovaţie WWF România.

Printre conceptele aflate acum în faza de testare se numără dezvoltarea unui vlog al localnicilor care tentează turiştii cu punctele- cheie ale zonei, o aplicaţie web care conectează producători locali direct cu oaspeţi sau consumatori. Aplicaţia ar conţine şi o funcţie ce recompensează mici acţiuni de ecologizare montană cu reduceri la costurile serviciilor locale sau vouchere pentru produse ecologice ale partenerilor WWF şi asociaţiei locale AMZA.

Localnicii dar şi membri administraţei locale au contribuit la conturarea unei idei de camping "al prosperităţii" orientat pe schimburile de experienţă între profesionişti din zone urbane şi anteprenori locali. Locaţia, pusă la dispoziţie de Primăria Armeniş poate fi testată la prima ediţie a evenimentului Banat Brunch ce are loc in 1-2 Iunie în Sat Bătrân.

Un sistem de signalistică unitar pentru punctele de interes comun din sat (scoală, dispensar, magazin, etc) împreună cu gospodării care îşi deschid porţile pentru oaspeţi, producători locali. Semnele ar fi realizate de copii din comunitate şi inspirate atat din zimbru ca nouă emblemă a locului şi motive tradiţionale.

Cea de-a cincea direcţie propune testarea multor tipuri de suveniruri bazate pe producţia de lână, pe care oamenii locului le au sau le produc pentru uz propriu (stranii de lână sau împletituri). În baza feedbakului "din piaţă" s-ar contura argumentele pentru o investiţie într-o linie de produse nouă, realizate cu sprijinul unor profesionişti care aceptă invitaţia de a veni în schimb de experienţă în "Campingul Prosperităţii"

Transporturile de zimbri anuale necesare pentru formarea unei populaţie viablile şi angajamentul WWF pe termen lung în comuna Armeniş vor sprijini comunitatea din Măgura Zimbrilor să pună în mişcare şi să scaleze acste idei. Armeniş, Sat Bătrân, Feneş şi Sub Marginea au ingredientele să se dezvolte prin ecoturism inclusiv mulţumită prezenţei celui mai mare mamifer din Europa - o atracţie cheie pentru turişti, oameni de ştiinţă şi investitori.

Acţiunile din Măgura Zimbrilor şi Bucureşti au loc în cadrul programului european “Community Learning for Local Change”. Scopul programului este de a promova antreprenoriatul social ca soluţie sustenabilă şi colaborativă, pentru probleme sociale semnalate de comunităţi şi de a pregăti studenţii pentru rolul de antreprenor social. Mai mult, programul contribuie la sprijinirea afacerilor sociale din fiecare ţară parteneră, prin oferirea unor soluţii sustenabile la provocările cu care acestea se confruntă, dezvoltate printr-o abordare colaborativă între studenţi şi afacerile sociale. Fiecare student participant primeşte o bursă de studiu pentru a participa la unul dintre cele două programe intensive de antreprenoriat social găzduite şi organizate de Academia de Studii Economice din Bucureşti, afacerea socială Atelier Merci şi WWF România.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți