VIDEO Opt persoane arestate după descoperirea a cinci plantaţii de canabis care valorează cel puţin 500.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma unei ample razii care a avut loc săptămâna trecută în judeţul Vâlcea, când au fost audiate zeci de persoane, s-au descoperit printre altele şi cinci plantaţii de canabis, în locuri ferite, pentru a nu atrage atenţia asupra lor. În urma audierilor, s-a decis ca jumătate dintre cei vizaţi să fie arestaţi.

GALERIE FOTO

Traficul şi consumul de droguri reprezintă un fenomen care a luat o deosebită amploare în ultimii ani în România. Dacă în urmă cu peste un deceniu autorităţile discutau despre ţara noastră ca fiind doar de tranzit în drumul drogurilor către Occident, acum se confruntă cu o nouă problemă, despre care se vorbeşte prea puţin sau deloc - ţara noastră devine producătoare de droguri de risc. 

Numai la Vâlcea, săptămâna trecută, au avut loc 16 percheziţii domiciliare, cu tot atâţia suspecţi, dintre care doi sunt bănuiţi a fi liderii grupării. Există dovezi că aceştia au constituit un grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. 

Suspecţii provin din mai multe localităţi vâlcene: municipiul Râmnicu Vâlcea, staţiunea balneară Băile Olăneşti, oraşul minier Berbeşti şi comuna Vlădeşti, învecinată cu reşedinţa de judeţ.

După audierea persoanelor aduse cu mandat la Parchet, s-a admis propunerea de arestare preventivă de către judecătorii Tribunalului Vâlcea, opt dintre suspecţi fiind trimişi după gratii pentru 30 de zile.

„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea”, motiv pentru care s-a dispus „arestarea preventivă, pe o durată de 30 de zile, a inculpaţilor: Eusebiu Morun, Petre Valerian Dumitraşcu, Andrei Constantin Dumitraşcu, George Adrian Dumitraşcu, Mihai - Răzvan Rădescu, Constian Anghel, Alexandru Diaconescu, Gheorghe Cristian Ciutacu” – potrivit minutei şedinţei instanţei Tribunalului Vâlcea.

Marţea „neagră” pentru traficanţi

 

Din dovezile strânse până acum de anchetatori reiese că grupul infracţional, format din 16 suspecţi cu vârste cuprinse între 17 şi 52 de ani, s-a constituit începând cu luna mai a acestui an. Scopul a 14 dintre ei a fost de a se ocupa efectiv de plantaţiile de canabis, care urmau să fie comercializate către terţe persoane.

Marţea trecută, pe data de 13 august, poliţiştii de la Combaterea Criminalităţii Organizate Vâlcea, sub coordonarea unui procuror D.I.I.C.O.T - B.T. VÂLCEA, au pus în executare 16 mandate de aducere, după ce au efectuat tot atâtea percheziţii domiciliare. 

Cei doi capi ai reţelei sunt bănuiţi că ar fi constituit grupul infracţional organizat, la care ar fi aderat mai multe persoane. Membrii grupării au pus bazele mai multor culturi de canabis, pentru obţinerea unor cantităţi importante de droguri de risc. 

Fiecare cultură de canabis avea până la 200 de plante

Cele plantaţii de canabis aveau peste 668 de plante în diferite stadii de dezvoltare. 

„În urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a reţinut faptul că cei doi liderii ai grupului infracţional au racolat prin intermediari un număr de patru suspecţi care, pentru a obţine un câştig financiar rapid, au acceptat ca începând cu luna iunie 2019 să înfiinţeze culturi de canabis, constând în 150 - 200 plante, la imobilele deţinute de către acestia pe raza judeţului Vâlcea. Aceste imobile erau situate în zone izolate şi greu accesibile, pentru a evita depistarea activităţii ilicite desfăşurate. Creşterea şi îngrijirea plantelor a fost realizată de către membrii grupării, sub supravegherea celor doi lideri, care ulterior au procedat la punerea în vânzare a cantităţilor de canabis pe piaţa ilicită din municipiul Râmnicu Vâlcea şi a altor localităţi”,se specifică în comunicatul DIICOT.

Maşinile traficanţilor, confiscate

Cu ocazia percheziţiilor docimicilare au fost confiscate mai multe bunuri, substanţe şi bani: 1,5 kg de canabis, 23 de comprimate ce par a fi ecstasy, 0,5 g praf alb, 2 ţigarete confecţionate artizanal, 7 grindere, recipiente cu urme de fragmente vegetale, 400 de euro şi 4.480 de lei, mai multe autoturisme şi alte bunuri. 

La acestea se adaugă 39 de telefoane mobile şi 18 cartele S.I.M., 5 laptop-uri, 3 stick-uri de memorie, 2 carduri S.D., 4 chei auto., 4 ceasuri, documente şi înscrisuri.

Minim 500.000 de euro pentru 60 de kilograme de canabis

 

Cantitatea de canabis rezultată „este de cel puţin 60 kilograme şi urma să fie comercializată de către liderii grupării la o valoare de piaţă de minim 500.000 euro”, au mai precizat anchetatorii. 

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale şi Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T. S-a primit sprijin din partea ofiţerilor de poliţie judiciară de la BCCO Piteşti, Alba – Iulia şi SCCO Sibiu, Serviciul Criminalistic al IPJ Vâlcea şi Serviciul de Operaţiuni Speciale Vâlcea. La activităţi au mai participat şi jandarmi din cadrul Brigăzii Mobile de Intervenţie „Fraţii Buzeşti Craiova”. 

Mai multe pentru tine:
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”