VIDEO Momentul accidentului din Râmnicu Vâlcea în care un Mercedes a lovit violent un taximetru în centrul oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accident în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, Foto: voceavalcii.ro

Centrul municipiului Râmnicu Vâlcea a fost scena unui grav accident rutier. O înregistrare video, postată pe YouTube de publicaţia Vocea Vâlcii, a surprins exact momentul incidentului.

Din înregistrare nu reiese că a fost un carambol, aşa cum au anunţat cei de la ISU Vâlcea iniţial, care au menţionat că a mai fost implicată o a treia maşină. 

Nu reiese, de asemenea nici că a fost un impact frontal, ci mai degrabă a fost lateral, după cum reiese din imagini. Mercedesul cu numere de înmatriculare de Franţa, la volanul căruia se afla un cetăţean de etnie romă, circula cu viteză destul de mare pe Calea lui Traian, în direcţia nord - sud. A vrut, cel mai probabil să vireze la dreapta, pe strada Ştirbei Vodă, numai că din cauza vitezei a pierdut controlul volanului, a trecut prin rondul de flori aflat la intersecţia celor două străzi şi s-a izbit violent de un taximetru care probabil aştepta pe cineva, fie să coboare din maşină un client, înainte de a vira la dreapta pe Calea lui Traian.

Impactul violent dintre cele două maşini a determinat pagube importante la ambele maşini, a dus la distrugerea gardului care delimita trotuarul de stradă, a unui coş de gunoi care a fost proiectat câţiva metri mai departe şi două victime, din care una a suferit un stop-cardiorespirator, revenindu-şi ulterior la spital, în urma resuscitărilor, potrivit informaţiilor furnizate de Poliţia Vâlcea.

Tot din imagini se mai vede cum imediat după accident şoferul vinovat şi pasagerii săi se dau jos din maşină, fără să pară că au suferit vreo leziune în urma impactului, par mai degrabă afectaţi de starea maşinii şi abia apoi se duc să vadă ce au păţit cei din taximetru.

Un Duster al Jandarmeriei, care trecea întâmplător prin zonă, a oprit la locul faptei. Despre el era vorba când autorităţile anunţau că ocupanţii din Mercedes dau declaraţii în duba jandarmilor, la scurt timp după producerea accidentului. 

Reamintim că şoferul vinovat are 27 de ani şi este din Călimăneşti - Vâlcea. A mai existat o victimă, dar nu este clar dacă era client din taximetru sau un simplu trecător, dar leziunile suferite nu i-au pus viaţa în pericol.

Ocupanţii din Mercedes au refuzat transportul la Spitalul Judeţean de Urgenă Vâlcea. 

Locul în care s-a produs accidentul din Râmnicu Vâlcea este chiar în centrul municipiului, în faţa magazinului Cozia, la intersecţia Bulevardului Calea lui Traian cu Strada Ştirbei Vodă. Dacă nu ar fi fost taximetrul, Mercedesul s-ar fi oprit într-un magazin celebru de la parterul mall-ului amintit. Calea lui Traian, aşa cum se vede şi în imagini, are două benzi pe sens. Intersecţia în care s-a produs incidentul este foarte bine semnalizată, cu tot felul de indicatoare, inclusiv marcaje stradale. 

Potrivit informaţiilor ulterioare, şoferul din Mercedes nu consumase alcool înainte de a se sui la volan.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!