Video VIDEO Frumuseţea cascadei „Izvorul Frumos“. Este loc de pelerinaj pentru credincioşii creştin-ortodocşi

Cascada „Izvorul Frumos” din Vâlcea îşi leagă numele şi existenţa de Schitul Pahomie, una dintre cele mai izolate sihăstrii din ţara noastră.

GALERIE FOTO

„Izvorul Frumos” este o cădere de apă care, susţin unii, seamănă cu Cascada Bigăr, dar este de dimensiuni mult mai reduse. Comparaţia pleacă de la zecile de firicele de apă care curg pe un perete de stâncă acoperit de muşchi. Apa ţâşneşte cu putere de sub o stâncă înaltă de aproape 50 de metri, din Munţii Căpăţânii, în Parcul Naţional Buila – Vânturariţa.

Este aceeaşi stâncă pe care se află un lăcaş rupestru. Pe vremuri, acesta era cunoscut sub numele de Schitul „Izvorul Frumos”, apoi i s-a spus „Pahomie de la Izvorul Frumos”, fiindcă frumoasa cascadă este chiar lângă poarta de intrare în minunatul lăcaş sfânt, într-un cadru natural mirific.

Deasupra cascadei, pe latura de vest, se află o cruce mare de fier cu Domnul Hristos răstignit, străjuit de două icoane şi de textul: „În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa te doreşte sufletul meu pe tine, Dumnezeule” (Psalm 41,1).

Izbucul Izvorul Frumos de la Schitul Pahomie are un un debit mare în perioadele cu precipitaţii bogate şi cade în cascade, precum cele de dimensiuni mai reduse de la Pătrunsa, Poiana Scărişoara, Valea Morii.

Drumul forestier care duce către izvor reprezintă o continuare a unei bifurcaţii, în satul Cheia, din DN 64 A care merge spre Băile Olăneşti. Şi drumul forestier se bifurcă la un moment dat: o arteră merge către Muntele Buila, sfârşindu-se brusc în stânca unde se află cascada, iar o alta duce către Cantonul Cheia. Muntele pare o un stăvilar de netrecut, peisajul fiind spectaculos, înfricoşător şi sălbatic. 

Într-o grotă, deasupra izvorului, s-au ascuns un Ban şi un căpitan de oşti

Cascada, ca şi schiturile şi mănăstirile seculare din zonă se află pe teritoriul de altădată al haiducilor. Una dintre legendele pline de mister, intrigă şi aventură despre aceste locuri, spune că aici s-ar fi oprit Banul Barbu Craiovescu, ctitorul Mănăstirii Bistriţa – Vâlcea, în timp ce căuta drumul spre Sibiu, unde voia să se refugieze din cauza unor neînţelegeri grave cu domnitorul Mihnea cel Rău.

Acesta i-a dărâmat ctitoria de la Bistriţa, cu tunurile şi a smuls până şi copacii din rădăcini, în anul 1509, potrivit cronicilor de la acea vreme. Banul era însoţit de „căpitanul de care”, cel care îi va salva viaţa şi va deveni apoi Sava Haiducul.  

Cei doi au întemeiat schitul drept mulţumire că au reuşit să-şi salveze vieţile ascunşi în acest loc, într-o grotă de deasupra Izvorului Frumos, din Buila. Le-a plăcut liniştea locului străpunsă doar de zgomotul apelor reci ca gheaţa. 

Conform unei vechi pisanii, ctitorii schitului de deasupra cascadei sunt ”Pahomie Monahul” şi pe ”Sava Haiducul”, motiv pentru care a rămas legendar că acest lăcaş rupestru a fost întemeiat de un popă şi un haiduc. Dintr-o altă pisanie, spun specialiştii, s-a tras concluzia că Pahomie nu era altcineva decât boierul din familia Craioveştilor.

Schitul „Izvorul Frumos”, din documentele vremii

Se întâmpla pe la 1520. Cu toate acestea, susţin istoricii, primele menţionări despre izvor le regăsim două secole şi jumătate mai târziu, când se pomeneşte despre existenţa schitului de la „Izvorul Frumos” într-un document emis de către Alexandru Moruzzi, pe la 1793. Domnitorul îi scutea pe sihaştrii de aici de anumite dări.

Cinci ani mai târziu, Constantin Hangherli Voievod întăreşte, şi el, anumite danii Schitului „Izvorul Frumos”, ce va deveni metoc al Mănăstirii Iezer.

Lăcaşul rupestru construit de haiducii care au înlocuit pistoalele cu crucea

De-a lungul veacurilor, Schitul Pahomie a cunoscut decăderea, ruinarea, abandonarea şi apoi reconstrucţia şi repopularea cu călugări.

Legendele locului spun că haiducii fioroşi care au trăit aici, „spaima poştelor şi conacelor boiereşti din zona Olăneşti”, şi-au ascuns, la vârsta senectuţii viaţa de blam „sub crucea sfântă a lui Hristos”.Ei au dat denumirile unor locuri din munţii Vâlcii, iar zeci de lăcaşe de cult au fost construite din banii acestor haiduci. Cum s-a întâmplat şi în cazul Schitul Pahomie, în cazul căruia primii călugări au fost haiduci care la un moment dat au înlocuit pistolul cu crucea.

Comorile ascunse în apropierea cascadei

Aceleaşi poveşti vorbesc despre comorile ascunse în zona Cascadei „Izvorul Frumos” şi a Schitului Pahomie, începând cu cea a Banului Craiovescu, care atunci când s-a restras în munţi, a luat cu sine aur şi bijuterii, iar despre tezaur se spune că l-ar fi ascuns într-o galerie săpată în stânca schitului. Sava Haiducul a sporit comoara, împreună cu oamenii săi, iar apoi, călugării au păzit-o cu sfinţenie de-a lungul veacurilor. De câte ori dădeau târcoale vânătorii de comori, aurul era ascuns şi mai bine. Ba chiar există poveşti care pomenesc despre faptul că în perioada în care schitul s-a aflat în părăsire, peste stânca acoperită în întregime de iederă se putea vedea noaptea un abur albastru-violet, iar găurile din stâncă reprezintă încercările vânătorilor de comori de a găsi aurul.

Izvorul Frumos, făcător de minuni ca şi izvoarele minerale ale staţiunii din apropiere - Olăneşti

Coincidenţă sau nu, Izvorul Frumos considerat de către Biserica Ortodoxă Română unul dintre cele 33 de izvoare tămăduitoare ale României, se află aproape de una dintre cele mai importante staţiuni balneare din România – Băile Olăneşti, unde există nu mai puţin de 31 de izvoare cu diferite proprietăţi terapeutice, din care doar 17 sunt în uz, fiind leac pentru diverse boli. Unele dintre aceste afecţiuni nu răspund la tratamente medicamentoase. Izvoarele minerale de la Olăneşti sunt folosite atât în cure interne cât şi  externe, fiind considerate, ca şi Izvorul Frumos de la Pahomie, făcătoare de minuni.