Video UPDATE FOTO VIDEO Teribil accident pe DN7. Scafandrii au căutat o noapte întreagă mai multe maşini căzute în râul Olt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grav accident rutier a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, 29 / 30 ianuarie, la puţin timp după miezul nopţii pe Valea Oltului. Se pare că trei maşini au ajuns în râul Olt.

GALERIE FOTO

Update După 12 ore de intervenţie, la Gura Lotrului - Brezoi, pe Valea Oltului, s-a luat decizia încetării acesteia. Poliţia Vâlcea nu a confirmat în final existenţa celei de-a treia maşini „neexistând indicii în aceste sens”, potrivit ISU Vâlcea. La faţa locului, au rămas în continuare reprezentanţi ai IPJ Vâlcea şi mijloace pentru extracţia auto.

Update, ora 11.40 ISU Vâlcea a transmis că a fost găsit şi al doilea autoturism căzut de pe platforma autotrenului care a ajuns în râul Olt, de pe DN 7, după ce şoferul TIR-ului a pierdut controlul volanului din cauza oboselii.

„Urmează ca maşina să fie ancorată de către scafandrii la o macara”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.

În continuare nu există nici o informaţie legată de autoturismul acroşat de TIR, aflat în trafic, despre care martorii oculari au susţinut că ar fi ajuns tot în râul Olt, cu tot cu pasageri. 

Chiar dacă se bănuieşte că nu s-a întâmplat de fapt acest lucru, anchetatorii nu exclud nici o ipoteză, iar cercetările continuă. 

Update, ora. 09.25 Barajul de pe Olt din amonte a fost închis pentru a veni în sprijinul scafandrilor. În unele zone, adâncimea râului ajunge şi la 7 metri, au explicat surse ISU Vâlcea legat de faptul că cercetările continuă de mai bine de nouă ore.

Update, ora 07.50 Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, au confirmat că din spusele martorilor oculari reiese că un autoturism aflat în trafic a ajuns şi el în râul Olt. 

Ora 00.18, pe DN 7, la km 206 + 500 m, în Brezoi, conducătorul unei autoutilitare de transport vehicule, un bărbat de 27 de ani, din Argeş, ce se deplasa pe sensul de mers Sibiu - Vâlcea, pe fondul oboselii, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare. A distrus parapetul din beton şi s-a răsturnat în râul Olt, în partea stângă a direcţiei sale de deplasare. Atât conducătorul autoutilitarei cât şi pasagerul au fost transportaţi la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale.  

Din cele 8 autoturisme care erau transportate pe platformă, au mai fost descoperite doar şase, două dintre acestea ajungând în râul Olt. De asemenea, din discuţiile purtate cu martorii oculari, înainte să părăsească partea carosabilă, autoutilitara ar fi acroşat un alt autoturism ce circula din sensul opus, care la rândul lui ar fi ajuns în râul Olt. 

La faţa locului, militarii I.S.U. şi scafandrii efectuează activităţi de căutare. Până în momentul de faţă a fost descoperit şi scos doar un autoturism din cele căzute de pe platformă. Traficul nu este afectat”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea. 

Update, ora 07.47 La faţa locului, forţele de intervenţie au găsit două victime: şoferul TIR-ului şi ajutorul acestuia – ambele conştiente şi cooperante. Acestea au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea. 

    

„Pentru că în râul Olt au căzut cel puţin două autoturisme de pe platformă şi autoturismul implicat în accident – după spusele şoferului de TIR, la locul intervenţiei s-a deplasat şi echipajul de scafandri cu o barcă pneumatică. Până la această oră, a fost scoasă una dintre maşinile căzute de pe platformă. Cercetările continuă”, au mai spus reprezentanţii ISU Vâlcea.

Update, ora 07.40 Din primele informaţii reiese că accidentul de pe Valea Oltului a avut loc la Gura Lotrului – Brezoi. „Au fost implicate un autotir încărcat cu maşini şi un autoturism. La faţa locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare de la Brezoi, două ambulanţe SMURD şi o altă autospecială de descarcerare, plus două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vâlcea”, au transmis joi dimineaţă reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. 

- ŞTIREA INIŢIALĂ -

Potrivit şoferului unui TIR, două maşini de pe platforma autotrenului şi o altă maşină aflată în trafic ar fi căzut în râul Olt, pe DN 7 în judeţul Vâlcea. 

Până la această oră nu se cunoaşte nimic despre autoturismul care ar fi fost implicat în accident.

Se ştie doar că în jurul orei 00:20, un TIR a intrat în coliziune cu un autoturism. În urma acesteia, TIR-ul a căzut de pe carosabilul DN 7, pe malul Oltului, iar mai multe maşini de pe platforma sa au ajuns în râu. Nu se ştie deocamdată nimic despre cealaltă maşină implicată în accident. Se pare că şi aceasta ar fi ajuns cu pasageri cu tot în râul Olt.

Vom reveni cu amănunte.

Mai multe pentru tine:
Arheologii descoperă o inscripție veche bulgară și numeroase artefacte la săpăturile cetății Nikopol
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Prințesa uitată Ka’iulani, frumusețea exotică și tragică a Hawaii-ului. Ea a sfidat America
Boala din cauza căreia Andreea Marin a slăbit 5 kg: „A fost mai neplăcut!” Ce spune despre viața sentimentală, după despărțirea de Adrian Brâncoveanu: „Sunt foarte matură și foarte asumată în ceea ce fac!”
Divinitatea va fi alături de două zodii începând cu 8 septembrie. Este ziua zero, multe lucruri se schimbă, iar o perioadă cu adevărat înfloritoare începe
Brigitte, câștig de cauză în procesul cu Raluca Podea! „Și-a făcut imagine pe spatele meu că am fost nevasta lui Ilie Năstase! Aștept banii!” Nevasta lui Pastramă a fugit iar la Dubai!
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Un fost preşedinte al statului Peru, condamnat la 13 ani de închisoare pentru luare de mită
O femeie a descoperit la spital că avea sute de fire de aur în articulații. Care este explicația
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
De ce tot amână Prodanca nunta cu Ronald Gavril? „Nu-l mai vedeți!”