UPDATE FOTO TIR plin cu maşini oprit de o magistrală de gaze, pentru a nu ajunge într-o râpă, pe Valea Oltului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
TIR plin cu maşini oprit de o conductă de gaze pentru a nu pica în râpă pe şoseaua de centură a staţiunii Călimăneşti - Vâlcea pe Valea Oltului Foto Adevărul

Un incident rutier s-a petrecut marţi dimineaţa, 23 iunie, pe Valea Oltului, pe şoseaua de centură a staţiunii Călimăneşti - Căciulata din judeţul Vâlcea.

GALERIE FOTO

Update, ora 14.40 După aproximativ şase ore de la producerea incidentului de pe Valea Oltului, în urma căruia un TIR încărcat cu maşini s-a proptit într-o magistrală de gaze, s-a deblocat traficul pe şoseaua de centură a oraşului Călimăneşti, după cum am aflat de la reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.

Update, ora 10.10 La această oră, traficul pe şoseaua de centură din Călimăneşti - Căciulata a fost blocat total. Se intervine în zonă pentru a scoate autocamionului din locul în care a provocat un incident rutier marţi dimineaţa şi transbordarea încărcăturii - autoturismele Dacia Duster de pe platformă.

- ŞTIREA INIŢIALĂ - 

Evenimentul s-a produs pe DN 7CC, la km 1 + 130 m, în Călimăneşti şi s-a soldat doar cu pagube materiale. Potrivit autorităţilor, şoferul TIR-ului nu a adaptat viteza în funcţie de condiţiile drumului, carosabilul fiind umed de la ploaie, iar vehiculul a ieşit de pe şosea. S-a oprit într-o magistrală de gaz, de pe un pod, sub care se afla un canal, al unui pârâu care se varsă în Olt. Printr-un miracol, nimeni nu a păţit nimic, iar conducta nu a fost avariată. La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de la ISU, Poliţie şi Ambulanţă pentru intervenţie. Drumul pe care s-a petrecut incidentul ocoleşte staţiunea Călimăneşti - Căciulata, fiind o variantă pentru traficul greu care tranzitează DN 7 / E 81.  

„Un autocamion nu adaptează viteza la condiţiile de drum şi intră în parapetul de beton din dreapta lui. Fără victime, se circulă în ambele sensuri”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, Cătălin Udrea. 

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea au mai adăugat şi faptul că: „Transportatorul de maşini a intrat într-o magistrală de gaze”. După cum se observă şi din fotografii doar conducta a stat între TIR şi canalul de apă în care ar fi putut să cadă.

„Din primele informaţii, nu au existat scăpări de gaze. Intervin SVSU (Serviciul de voluntari pentru situaţii de urgenţă) Călimăneşti şi pompierii militari cu o autospecială de stingere pentru asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor. A fost anunţat şi distribuitorul de gaz”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu. 

Pe aceeaşi temă: 

Pixul-spion, metoda de fraudă folosită de candidaţii care au încercat să copieze la Bacalaureat în Vâlcea

VIDEO Restricţii de circulaţie pe Valea Oltului. Programul lucrărilor la carosabilul DN 7 / E 81

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie