Un poliţist şi un consilier local din judeţul Vâlcea au intrat în atenţia ANI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţistul vâlcean trebuie să justifice aproape 43 000 de euro, venituri obţinute în perioada 2006-2010. Foto Adevărul. Arhivă

Vlad Oliver Dănuţ, dispecer la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, şi Nicolae Drăghici, consilier local în comuna Glăvile, au intrat în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Poliţistul vâlcean trebuie să justifice aproape 43 000 de euro, iar consilierul local riscă să rămână fără funcţie pentru că a fost incompatibil în mandatul trecut.

ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Piteşti pentru a începe verificările în cazul poliţistului vâlcean.

“Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 190.315,79 de lei, aproximativ 42.863 de euro, între averea dobândită şi veniturile realizate de către Vlad Oliver Dănuţ, împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei publice în cadrul IPJ Vâlcea. În perioada octombrie 1996 - decembrie 2010, Vlad Oliver Dănuţ a realizat, împreună cu familia, venituri salariale în cuantum de 334.929,61 de lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 525.245 de lei”, se arată într-un comunicat de presă. 

În ceea ce-l priveşte pe consilierul Nicolae Drăghici, acesta riscă să fie decăzut din dreptul de a ocupa o funcţie publică în următorii trei ani întrucât inspectorii ANI au constatat că alesul local a fost incompatibil în mandatul trecut. 

În perioada iunie 2008-iunie 2012, Nicolae Drăghici a fost consilier local şi, în acelaşi timp, a ocupat funcţia de manager al Reţelei electronice a comunităţii locale Glăvile, funcţie remunerată.  

Citeşte şi: ANI: trei primari, aflaţi în conflict de interese administrativ şi penal

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană