Video Tragedie în urma unui incendiu, în Vâlcea: un copil de 6 ani a murit. Mama era la cumpărături, iar mătușa este căutată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma unui incendiu declanșat vineri dimineața, 30 august 2024, în localitatea Vaideeni din județul Vâlcea, un copil și-a pierdut viața. Trupul acestuia a fost descoperit de către pompierii militari carbonizat.

Inițial au fost date dispărute două persoane, pentru ca ulterior să se menționeze că mama și mătușa acestuia sunt căutate.

„Se continuă acțiunile de căutare-salvare”

Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, în această dimineață pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la o casă de locuit, în localitatea Vaideeni. Din spusele apelantului, în casă exista posibilitatea să fie surprinse două persoane. La locul evenimentului s-au deplasat de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, al Punctelor de Lucru Horezu și Bunești, cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ). La sosirea forțelor de intervenție focul se manifesta generalizat la întreaga locuință”, au declarat inițial reprezentanții ISU (Inspectoratul pentru Situații de Urgență) Vâlcea.

Imagini de la incendiul cu un copil mort din Vaideeni Sursă ISU Vâlcea

Purtătorul de cuvânt, Sorin Albinaru a mai subliniat și că se acționează cu prioritate pentru căutarea-salvarea posibilelor victime, concomitent cu operațiunile pentru localizarea și lichidarea incendiului. 

Ulterior a revenit cu noi informații și au precizat: „Echipajele de intervenție au descoperit, din nefericire, o victimă, carbonizată, neidentificată, într-un dormitor al casei. Se continuă acțiunile de căutare-salvare și cele de stingere a incendiului”.

Imagini de la incendiul cu un copil mort din Vaideeni Sursă ISU Vâlcea

Flăcările au fost stinse după mai bine de două ore și jumătate de intervenție din partea pompierilor militari: „Incendiul a fost lichidat. A fost identificată victima, un minor de sex masculin, iar cea de-a doua presupusă victimă nu a fost găsită în locuință. Se continuă căutările. Suprafața casei este de aproximativ 80 mp”.

Am aflat și noi pe surse că în casă locuia victima împreună cu mama și mătușa sa - o femeie cu un handicap locomotor. Mama a fost văzută cu puțin timp înainte de anunțarea incendiului prin sat, la cumpărături. Când s-a întors acasă, a găsit-o în flăcări. Nu se știe nimic încă despre mătușă.

S-a declanșat o anchetă în acest caz, luându-se în considerare și posibilitatea ca incendiul să fi fost pus de o mână criminală. 

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte