Trafic rutier îngreunat pe Valea Oltului, din cauza unui incendiu de pădure. O persoană este rănită

0
Publicat:

Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, marţi după-amiază, pe DN 7 – Valea Oltului, în judeţul Vâlcea, din cauza unui incendiu de pădure care se manifestă cu flacără deschisă şi cu degajare importantă de fum.

Incendiu de pădure FOTO: As în Gorj

Focul a izbucnit la fondul forestier al localităţii Goleşti din judeţul Vâlcea, extinzându-se pe aproximativ două hectare.

”Incendiul se manifestă cu flacără deschisă, iar DN 7 este afectat de fumul generat de incendiu. Poliţia a restricţionat traficul în zonă”, anunţă ISU Vâlcea, scrie News.

Conform reprezentanţilor instituţiei, în zonă au fost trimise, progresiv, forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, Punctului de Lucru Buneşti şi Punctului de Lucru Ioneşti, cu 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă. De asemenea, intervine o ambulanţă SMURD.

Conform sursei citate, în zonă a fost găsit un bărbat care a suferit uşoare arsuri la nivelul braţelor.

”Persoana a fost scoasă din zona de pericol şi a fost evaluată de echipajul SMURD, ulterior refuzând transportul la spital. În acest moment incendiul este localizat”, precizează ISU Vâlcea.

La ora transmiterii acestei ştiri, forţele de intervenţie acţionează pentru lichidarea focului.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!