O întreagă familie a murit în prima zi de Crăciun, în Vâlcea, în urma unei intoxicări cu monoxid de carbon

0
Publicat:

Descoperire macabră în prima zi de Crăciun, 25 decembrie 2023, în Vaideeni - Vâlcea, unde salvatorii chemați să deblocheze o ușă, au descoperit în casă, cadavrele a trei persoane printre care și un copil.

O familie moartă în prima zi de Crăciun din cauza unei sobe ucigașe Foto ilustrativ Shutterstock

Știrea despre tragedie a fost făcută publică luni seara, la scurt timp după ce s-a intervenit în urma unui apel la 112.

„Cu puțin timp în urmă am fost solicitați să intervenim pentru deblocarea unor persoane, posibil intoxicate, în localitatea Vaideeni Vâlcea, sat Marița. Au fost alocate la intervenție o autospecială pentru stingere cu apă și spumă (ASAS) din cadrul Punctului Local de pompieri militari Horezu și un echipaj SMURD din cadrul Stației Grădiștea, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ)”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea.

Copilul avea doar șapte ani

Sursa citată a mai precizat că nu a putut fi salvată nici una dintre victime: „Din nefericire, la locul evenimentului s-au descoperit trei victime - un minor și doi adulți (cel mai probabil membri ai aceleiași familii - n.red.), care prezentau leziuni incompatibile cu viața. A fost declarat decesul de către echipajul SAJ. Cauza probabilă: intoxicare cu monoxid de carbon”.

Reprezentanții Poliției Județene Vâlcea au menționat că este vorba despre o familie tânără - tatăl avea doar 32 de ani, mama 26 de ani, iar copilul doar șapte ani: „Trupurile neînsuflețite au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea, în vederea efectuării necropsiei. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă”.

Nu este prima tragedie de acest gen în Vâlcea ultimilor ani

Nu este pentru prima dată când se întâmplă astfel de tragedii în județul Vâlcea, mai ales în zonele în care oamenii se încălzesc în continuare cu ajutorul sobelor pe lemne. Cel mai probabil și în acest caz este vorba despre monoxidul de carbon emanat de o sobă defectă.

Spre exemplu, în luna noiembrie 2019, un caz similar s-a produs în comuna Bărbătești din Vâlcea, unde o copilă de 12 ani a fost găsită în comă de tatăl său. Cu câteva ore înainte de tragedie, părinții solicitaseră ambulanța pentru celălalt copil căruia i se făcuse rău. Mama a plecat cu acesta la spital și a lăsat-o pe fată în grija tatălui, care a găsit-o abia dimineață fără suflare. 

Ulterior avea să se afle că de fapt copila își salvase fratele, ea fiind prima care a observat că acesta nu se simte bine și și-a alertat părinții, dar n-a mai fost capabilă să ceară ajutor și pentru ea. Iar părinții nu și-au dat seama cauza care a provocat starea de rău a copiilor - soba ucigașă.

Și anul trecut, tot în luna decembrie, în Brezoi - Vâlcea, doi frați, de 14 și respectiv 26 de ani au murit în același mod. 

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie