Moarte enigmatică: un băiat de 14 ani a fost găsit mort în casă, iar sora sa, de 26 de ani, inconștientă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie din Brezoi - Vâlcea a alertat marți după-amiaza, 6 decembrie, autoritățile, disperată că nepoții ei nu-i răspund de ieri seară la ușă și nici la telefon. În casă au fost găsiți ambii frați.

Moarte suspectă în stațiunea montană Brezoi de pe Valea Lotrului în Vâlcea Foto DMS

Un caz de moarte suspectă s-a înregistrat în Vâlcea chiar în ziua de Sfântul Nicolae când doi frați au fost găsiți în casă - unul fără suflare, iar celălalt inconștient. Deși se bănuiește care ar putea fi motivul decesului, acesta nu se cunoaște cu certitudine, întrucât în momentul pătrunderii salvatorilor în casă sobele apartamentului erau reci. 

„Angajații din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea au fost sesizați astăzi, în jurul orelor prânzului, despre un minor de 14 ani, din localitatea Brezoi, care nu răspunde la ușa locuinței de aseară. Apelul a fost făcut de către bunica și mătușa minorului care s-au panicat în lipsa unui răspuns”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

Informațiile au fost confirmate și de către reprezentanții Poliției Județene Vâlcea: „La data de 6 decembrie, în jurul orei 13:55, o femeie a sesizat Poliţia Brezoi, prin apel SNUAU 112 , cu privire la faptul că nepoţii săi nu răspund la telefon din seara zilei de ieri, aceștia aflându-se într-un apartament din localitatea Brezoi”.

La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de salvare ale ISU și SAJ (Serviciul Județean de Ambulanță). Salvatorii au pătruns în apartament cu ajutorul unei scări de fereastră pe balconul locuinței.

„În urma pătrunderii în apartament, au fost găsite două persoane, sora și frate, în stare de inconștientă. Băiatul de 14 ani prezenta semne de rigiditate, iar fata, în vârstă de 26 de ani, stare de pierdere a cunoștinței. Din păcate, băiatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate, fiind declarat decesul de către medicul de pe ambulanță”, a mai menționat reprezentantul ISU Vâlcea.

Sora sa găsită în stare de inconștientă avea semne vitale și a fost preluată de către echipajul SMURD Brezoi și transportată la spital.

„În momentul pătrunderii în apartament (pe geamul de la balcon), în interiorul apartamentului s-a constatat că sobele erau reci și ambele persoane se aflau în dormitor. Apelul a fost făcut de către bunică împreună cu mătușa la ora 13:57”, a mai precizat Octavian Fulger.

Potrivit sursei citate, se continuă cercetările pentru stabilirea cauzei și împrejurările în care a avut loc tragedia.

Reprezentanții Poliției Vâlcea au mai precizat că nu s-au găsit urme de violență și că s-a deschis o anchetă pentru ucidere din culpă, printre altele.

„Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că, persoana decedată nu prezenta urme vizibile de violență. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzei producerii decesului. În continuare, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a subliniat Georgiana Țîrcu, purtătoarea de cuvânt a Poliției Județene Vâlcea.

Cel mai probabil, frații aveau grijă singuri de ei, în lipsa părinților, sub supravegherea mătușii și a bunicii. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie