Video FOTO VIDEO Obiecte din ceramica aflată în patrimoniul UNESCO, expuse la Muzeul Satului Vâlcean

Zeci de obiecte de ceramică din secolele XIX şi XX au fost expuse la Muzeul Satului din Bujoreni - Vâlcea. Expoziţia deschisă de nici două săptămâni s-a bucurat până acum de atenţia a peste 1.000 de vizitatori.

Muzeul Satului Vâlcean găzduieşte în această perioadă, până pe 23 aprilie, într-o şcoală primară rurală de la începutul secolului al XX-lea, de pe vremea lui Spiru Haret expoziţia „Ceramica între tradiţie şi modernitate”, unde regăsim şi obiecte vechi de două secole. 

„Avem vase din 1800, 1900, dar cele mai multe sunt din secolul trecut şi majoritatea sunt din zona Horezu, satul Olari – centru recunoscut la nivel naţional şi nu numai. Să nu uităm că din 2012 ceramica de Horezu face parte din patrimoniul UNESCO”, explică pentru Adevărul muzeograful Alexandru Zamfir.

Cel mai vechi obiect aflat în actuala expoziţie, „pentru că Muzeul Satului Vâlcean mai deţine şi alte articole de ceramică”, este o oală de capacitate din pământ. „Se vede, de altfel că patina timpului şi-a pus amprenta asupra ei. Pe aceasta nu este inscripţionat anul de fabricaţie, cum avem pe altele, ca de exemplu - ulciorul uriaş pe care este inscripţionat anul 1976 şi care are rol pur decorativ”, ne mai spune muzeograful.

În ceea ce priveşte vechimea obiectelor expuse, acesta a ţinut să ne mai precizeze: „În general obiectele foarte vechi nu sunt expuse foarte uşor, au un regim de protecţie mai sporit, pentru că primim grupuri foarte multe, iar accidentele se pot întâmpla. Copiii sunt nerăbdători, mai năzbâtioşi, adulţii simt nevoia să pună în permanenţă mâna pe obiecte, chiar dacă ştiu că nu au voie...” 

În cee ce priveşte vizitatorii, specialistul ne confirmă interesul tot mai crescând pentru satul vâlcean şi valorile sale, din ultimii ani: „Să ştiţi că a crescut numărul vizitatorilor la Muzeul Satului Vâlcean. În general, vin persoane de vârsta a doua, care au prins anumite vremuri, sunt nostalgice, cunosc valoarea a ceea ce văd, se bucură”.

Revenind la obiectele expuse aflăm că acestea sunt deosebite nu doar din punct de vedere al vechimii lor, ci şi al tehnicii folosite, care „deşi rudimentară pentru vremurile pe care le trăim, nu a evoluat foarte mult, în sensul că nu i s-au adus schimbări majore de-a lungul timpului”, ne mai precizează Alexandru Zamfir. 

Simbolistica obiectelor aparţinând patrimoniului UNESCO, unele vechi de 200 de ani, sub semnătura unor mari meşteri populari ai ceramicii, interpretată cu ajutorul muzeografului vâlcean Alexandru Zamfir

Tot de la el aflăm şi că Horezu, recunoscut acum drept Capitala Ceramicii Româneşti a cunoscut poate cea mai mare înflorire din existenţa sa în timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu care „primea foarte des, în dar, vase de ceramică din spaţiul oriental. Şi atunci, fermecaţi de frumuseţea şi complexitatea formelor, culorilor şi modelelor folosite, oamenii locului au încercat să copieze şi încet - încet s-a dezvoltat meşteşugul sub această formă pe care o întâlnim astăzi în Oltenia de sub munte. Un meşteşug care a fost moştenit din tată în fiu”.

Dar rădăcinile olăritului în zonă sunt mult mai vechi: „Sunt destule voci avizate, pe baza dovezilor, care afirmă că meşteşugul acesta este destul de vechi, milenar, cu mult dinaintea erei lui Brâncoveanu, perioadă în care a cunoscut poate cea mai mare înflorire. Încet- încet, dintr-o necesitate care urmărea doar asigurarea obiectelor de uz casnic în gospodărie, meşteşugul a căpătat o latură comercială. 

Să nu uităm că secole de-a rândul ceramica de Horezu a fost folosită drept monedă de schimb în trocurile care se făceau în mod special cu zonele de câmpie. Olarii noştri duceau vase la câmp şi se întorceau cu produse agricole. Când anul era secetos primeau pentru fiecare vas greutatea lui în grâne şi porumb, spre exemplu, iar când anul era ploios dublul greutăţii vasului în cereale. 

La început se creau doar talere şi străchini. Ulterior, au început să facă şi ulcioare, tigăi, cum avem şi în expoziţia noastră - celebra tigaie cu trei picioare, căni, vase de capacitate, oale şi nelipsitul cocoş.  

Practica trocului cu vase din ceramică a fost preluată ulterior şi de meşterii populari din alte părţi ale Vâlcii. Faima Horezului devenise atât de mare încât ceramiştii de aici nici măcar nu se mai deplasau, fiindcă veneau alţii şi le cumpărau marfa direct din ateliere şi apoi o revindeau”, mai spune muzeograful referindu-se la cei care în zilele noastre ar fi denumiţi samsari.

În plus, olarii au devenit interesaţi de a-şi vinde marfa mai aproape de casă, în târgurile care se organizau la Mănăstirile Polovragi - Gorj şi Bistriţa - Vâlcea. Între timp însă s-a pierdut şi această frumoasă tradiţie, care a lăsat locul unor chiciuri, zonele amintite fiind invadate de marfă de serie, fabricată în alte ţări – imitaţie ieftină a produselor originale. 

Ca şi simbolistică specifică ceramicii de Horezu întâlnim motive inspirate din faună şi floră. „Avem creanga de brad, pentru că acesta în memoria populară este asociat cu nemurirea, bobocul – floarea îmbobocită, şarpele despre care se spune în tradiţie că protejează casa, soarele, steaua, liniile şi punctele, păunul, spicul de grâu care simbolizează prosperitatea, pomul vieţii, spirala, rozeta...” Iar ca şi culori reprezentive întâlnim nuanţele de maro şi alb, până la gălbui. 

La început, Horezu se deosebea de celelalte centre prin faptul că meşteşugarii de aici nu smălţuiau produsele create, apoi s-a împrumutat şi aici această tehnică, motiv pentru care o întâlnim în ceramica de Olari de la începutul anilor 1900. Obiecte din acea perioadă se regăsesc şi în expoziţia de la Muzeul Satului Vâlcean, cum ar fi, spre exemplu, talerele cu păuni.

„Cel mai reprezentativ obiect expus este bineînţeles cocoşul – devenit brandul ceramicii de Horezu. Cocoşul care are foarte multe semnificaţii şi în tradiţia populară. Când cânta dimineaţa, oamenii trăiau cu convingerea că toate spiritele rele au dispărut de pe pământ şi sunt protejaţi. De asemenea, era luat ca reper privind trecerea timpului – când cânta se ştia că este răsăritul, asfinţitul... El era simbolul luptei dintre noapte şi zi, dintre rău şi bine. Pe vasele din ceramică îl regăsim întotdeauna poziţionat central, iar în jurul lui regăsim alte motive. Există şi hora cocoşilor când sunt înfăţişaţi mai mulţi cocoşi la un loc. Cocoşul este reprezentat întotdeauna mândru, colorat sau nu”, mai aflăm de la specialistul muzeului.

Printre cei care au semnat obiectele aflate în expoziţia de la Muzeul Satului Vâlcean regăsim nume sonore, precum: Vicşoreanu, Mischiu, Şchiopu, Frigură, Ogrezeanu

Ceramica de Horezu este una dintre cele mai importante valori ale acestei ţări. Ea reprezintă un meşteşug adus la nivel de artă de către meşterii populari care, de-a lungul anilor, au conceput piese extraordinare, de patrimoniu, cu migală, trudă şi atenţie. Din păcate, astăzi, puţine persoane mai valorifică şi păstrează această tradiţie, pe care o regăsim însă în patrimoniul universal UNESCO.