FOTO „Tăria lui Cătălin“, brandul naţional creat de un oltean, care i-a lăsat fără grai pe ardeleni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Şoarece a cumpărat în 2003 o sectie a Vinalcool Vâlcea care risca să fie închisă. Foto Adevarul

A muncit în Italia timp de 15 ani, dar şi-a investit toate economiile pentru a continua o tradiţie din comuna Stroeşti, tradiţie care datează de dinainte de Răscoala ţăranilor din 1907. “Tăria lui Cătălin”, un produs sută la sută oltenesc, se bucură în prezent de mare succes în rândul cunoscătorilor din întreaga ţară şi a reuşit să-I lase fără grai pe ardeleni.

Povestea lui Cătălin Marius Şoarece, vâlceanul care a construit un brand naţional pentru ţuica şi rachiul de Stroeşti începe în urmă cu foarte mulţi ani, imediat după Revoluţie, când a decis să plece la muncă în străinătate. Tânărul cunoştea deja toate tainele producerii  băuturilor spirtoase de la părinţii şi bunicii săi, aşa că în Italia a ales să lucreze în viticultură. 

 După mai bine de un deceniu petrecut printre străini, în 2003, vâlceanul şi-a pus în gând să salveze mica făbricuţă de alcool înfiinţată la începutul secolului al XX- lea de boierii Sordoni, care a funcţionat în Stroeşti şi în timpul regimului comunist ca secţie a Vinalcool Vâlcea, şi în care au lucrat mai multe generaţii de bărbaţi din familia sa. 

Începutul a fost unul greu, iar entuziasmul micului producător s-a transformat rapid în dezamăgire, când s-a trezit că este tratat de statul român precum un contrabandist.  

“Imi aduc aminte, imediat ce am făcut prima tranzacţie, a venit Garda Financiară de la Piteşti şi mi-a luat toţi banii obţinuţi din vânzarea a 5000 de litri de ţuică, asta deşi eu procedasem cât se poate de legal, tăiasem facturi pentru fiecare litru vândut. Mai târziu, când am fost să plătesc impozitul, şi-au dat seama că eu aveam facturi pentru întreaga cantitate vândută, că s-a comis deci o greşeală, şi ne-au dat înapoi toţi banii. Nu ştiam ce se întâmplă, de ce vin să ne controleze doar pe noi şi vă spun sincer că au fost momente când au venit aproape în fiecare zi în control, ieşeam în curte şi îi vedem la poartă pe inspectorii Gărzii Financiare”, povesteşte Cătălin Şoarece. 

Accizele din ce în ce mai mari şi birocraţia l-au obligat pe micul producător să renunţe şi la cei 15 angajaţi pentru a putea supravieţui crizei financiare din 2009. Aşa a ajuns să se ocupe doar cu soţia sa de tot ceea ce înseamnă colectarea fructelor, producerea rachiului şi a ţuicii, îmbuteliere, desfacere şi contabilitate. Făcând o comparaţie cu ceea ce se întâmplă în Italia, situaţia producătorilor din România e mai mult decât descurajantă, crede Cătălin Şoarece: 

“În Italia, micul producător e încurajat, e lăsat să lucreze. În România, cum te-a văzut că vrei să faci ceva ţi-a şi dat în cap, te-a luat la întrebări, cine eşti şi ce ai de gând să faci. La noi în ţară, dacă vopseşti un gard, autorităţile vin şi te întreabă de unde ai bani. Nu se gândesc că poate ţi-ai luat pâinea de la gură ori ai împrumutat bani ca să faci ceva”

“Tăria lui Cătălin”, produs tradiţional românesc

 În ciuda faptului că se ocupă singur de întreaga afacere, vâlceanul a reuşit să îndeplinească toate condiţiile prevăzute de lege şi să obţină în acest an atestarea ţuicii şi a rachiului din fructe “Tăria lui Cătălin” ca produse tradiţionale. Mica făbricuţă din Stroeşti poate colecta până la 300 000 de tone de fructe de la ţăranii din toate localităţile limitrofe  şi are autorizaţie să producă până la 100 000 de litri de alcool. După mulţi ani de sacrificii, proprietarul distileriei poate spune că a făcut paşi importanţi spre producţia de piaţă, iar în prezent are clienţi din toată ţara. Anual, în distileria din Stroeşti se produc până la 40 000 de litri de ţuică şi rachiu, iar vânzările au cunoscut o uşoară creştere în ultimii doi ani.  

  “Pentru a pătrunde pe piaţă am insistat foarte mult, nu a fost deloc uşor. Mă bucură faptul că în ultima perioadă au început să crească vânzările şi că avem clienţi în toate judeţele ţării, de la crame până la restaurante. Produsele noastre nu se găsesc în hipermarketuri pentru că nu ne-am dorit acest lucru din cauza plăţilor care se fac cu întârziere. Acum avem o piaţă foarte bună în Ardeal, în special în Braşov, unde consumatorul e corect şi stabil 

Ţuica produsă în distileria din Stroeşti are o tărie  între 30 şi 50 de grade şi poate face concurenţă cu succes palincii ardelenesti, în timp ce  rachiul din fructe “Tăria lui Cătălin” ajunge la 37,5 grade.  

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort