FOTO Circulaţie îngreunată pe Valea Oltului: un şofer bulgar, la un pas să plonjeze cu TIR-ul în Olt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cetateanul bulgar aflat la volanul autotrenului a scapat nevatamant. Foto Irina Ripan

Şoferul autotrenului, un cetăţean bulgar, a încercat să evite ciocnirea cu un autoturism care a pătruns pe contransens.  Tir-ul încărcat cu banane a rupt parapetul de pe marginea DN7, conducătorul auto din Bulgaria fiind la un pas să plonjeze  în raul Olt.

Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţa într-o curbă periculoasă de pe Valea Oltului, al doilea punct „negru” de pe DN 7, din judeţul Vâlcea, punct în care s-au înregistrat în ultimii ani nu mai puţin de zece accidente soldate cu victime omeneşti. Din cercetările la faţa locului a reieşit faptul că vinovat de producerea accidentului este un sofer din Sibiu, care a pătruns pe contrasens.  Şoferul bulgar aflat la volanul TIR-ului care circula pe sensul Râmnicu Vâlcea- Sibiu a încercat fără succes să evite ciocnirea cu celălalt autovehicul.

 În urma  manevrei efectuate  de soferul bulgar, autotrenul încarcat cu banane a rupt parapetul din piatra de pe marginea DN 7 şi a rămas suspendat deasupra apei. Soferul bulgar a scapat nevătămant, dar sibianul aflat la volanul autoturismului care a pătruns pe contrasens a ajuns in stare grava la spital.

„Şoferul unui autoturism marca Volkswagen Passat, care circula în direcţia Sibiu –Râmnic Vâlcea, nu a adaptat viteza de deplasare la condiile rutiere, carosabilul fiind umed, şi într-o curbă deosebit de periculoasă a intrat în coliziune cu autotrenul înmatriculat în Bulgaria. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea gravă a conducătorului autoturismului, care a rămas încarcerat, la faţa locului solicitându-se şi intervenţia unui echipaj SMURD”, a declarat Florin Mărăscu,  inspector în cadrul SPR Vâlcea. 

Trafic îngreunat, drumari fără macara

În lipsa unei rute ocolitoare, şoferii care au avut ghinionul să tranziteze DN 7 în această dimineaţă au staţionat în coloană chiar şi câte o oră.  În zonă s-ar fi putut circula în condiţii normale mult mai repede dacă reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale Vâlcea ar fi avut un şofer disponibil care să ducă la locul accidentului macaraua de mare tonaj aflată în garajul din Râmnicu Vâlcea. În lipsa utilajului, TIR-ul încărcat cu banane nu a putut fi scos în afara părţii carosabile mai devreme de patru ore de la producerea accientului.  

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”