FOTO Accidente stranii pe DN 64. Daună totală după ce o maşină s-a răsturnat, şoferul a rămas încarcerat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un straniu accident s-a petrecut luni seara pe un drum naţional din judeţul Vâlcea. O maşină s-a transformat în fier vechi după ce s-a răsturnat de mai multe ori, prinzându-l în capcană pe şofer.

GALERIE FOTO

Este al doilea accident grav produs în ultimele 24 de ore pe acelaşi drum naţional din Vâlcea - DN 64, care leagă Drăgăşani de Râmnicu Vâlcea. 

Pe raza satului Marcea din Ioneşti, la limita cu oraşul Băbeni, luni seara, 10 februarie, un autoturism s-a răsturnat pe o porţiune de drum drept, rezultând rănirea conducătorului auto. „Cauza probabilă - viteza excesivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Cătălin Udrea. 

În urma impactului, şoferul, de 30 de ani, din Băbeni, a rămas încarcerat. Pompierii militari au intervenit cu o autospecială SMURD. o autospecială de stingere cu modul de descarcerare  şi o autospecială de descarcerare, iar Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vâlcea a trimis la locul evenimentului un echipaj. 

După descarcerare, victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea, în stare conştientă, cu politraumatisme „inclusiv la coloană”, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Cătălin Popescu. 

În urma acestui accident, un sens de mers de pe DN 64 a fost blocat, în zona Marcea - Ioneşti. 

Un alt accident asemănător a avut loc duminică seara, 9 februarie, la 10 km depărtare. Un autoturism s-a răsturnat, cel mai probabil tot pe fondul vitezei excesive, după ce a lovit violent un cap de pod, un gard şi s-a oprit într-o poziţie nefirească într-un stâlp din beton, pentru electricitate.  

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate