Angajaţii Oltchim îşi caută dreptatea în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
900 de angajaţi ai Oltchim au fost trimişi în şomaj în luna iunie. FOTO ADEVARUL

Câteva sute dintre angajaţii disponibilizaţi au dat în judecată societatea. Aceştia cer, printre altele, plata drepturilor salariale restante.

50 de salariaţi, care au fost afiliaţi la Sindicatul Liber Oltchim, au dat în judecată societatea pentru a-şi recupera o parte din bani. Aceştia cer plata salariilor restante până la data concedierii, respectiv avansul pe luna ianuarie şi 10 % lichidarea pe luna aprilie, dar şi tichetele de masă. Angajaţii mai trebuie să primească salariile pe mai şi iunie.

Alte câteva sute de salariaţi au dat în judecată societatea, nemulţumiţi de faptul că, la acordarea salariilor compensatorii, se ţine cont doar de vechimea pe care angajaţii o au în combinat.

“Angajaţii au depus acţiuni în instanţă pentru că, la calcularea salariilor compensatorii, s-a luat în calcul doar vechimea în Oltchim. Unii dintre salariaţi au mai lucrat şi în alte locuri şi doresc să se ţină cont de acest aspect. În contract nu scrie că se consideră vechime doar anii în care au lucrat la Oltchim” , precizează Corneliu Cernev, liderul Sindicatului Victoria Oltchim.

În funcţie de vechime, persoanele disponibilizate au dreptul la 6, 12 sau 18 salarii compensatorii. Astfel, compania trebuie să achite până la 50 000 lei fiecărui angajat concediat.

Peste 900 de angajaţi ai Oltchim, din Vâlcea şi Argeş, au fost trimişi în şomaj începând cu 15 iunie 2013.

CITITI SI: 

V

   Gheorghe Piperea scoate la vânzare mai multe active libere de sarcini ...

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!