Eşti mulţumit cu slujba ta din modă?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forţa de muncă din industria modei, cu tot ceea ce cuprinde (case de modă, branduri comerciale, retaileri de modă, producţie) este tot mai nefericită, potrivit vogue.co.uk. Un studiu recent arată că cei care lucrează în lumea modei este tot mai puţin satisfăcută cu rolul pe care îl are la serviciu, numai 48% din aceştia fiind mulţumiţi de poziţiile actuale, cu trei procente mai jos faţă de anul trecut.

Studiul, realizat de o agenţie americană ce recrutează oameni în domeniu, mai arată că că procentul celor care cred că există un echilibru între viaţa personală şi muncă a scăzut de la 69 la 64, într-un singur an. Numai 14% din cei 1.300 intervievaţi au spus că sunt „extrem de mulţumiţi” cu slujba lor, cei mai mai fericiţi fiind cei care lucrează cu pieţele de lux – inclusiv comerţul online şi cataloage.

Cele mai puţin satisfăcătoare slujbe sunt în cadrul brandurilor high street. Numărul celor care îşi caută ceva nou de muncă a crescut de la 70% la 86%.

O veste bună pentru industrie există, totuşi, potrivit wwd.com. 32% dintre angajaţii din lumea modei au primit măriri salariale de cel puţin 10% anul trecut, în timp ce bonusurile au crescut doar pentru directorii executivi, nu şi pentru cei pe poziţii inferioare.

„Talentul cere aceleaşi lucruri pe care le-a cerut dintotdeauna şi de aceea există un nivel ridicat al nesatisfacţiei”, a spus Celeste Gudas, directorul agenţiei de recrutare. „Trăim vremuri turbulente în industrie, iar odată cu consolidarea şi îndreptarea către comerţul online, angajaţii văd tot mai puţine oportunităţi pentru ei”, a adăugat aceasta. 

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite