50 de lei pentru cuier şi perdele, solicitarea unui diriginte de la C.N. „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii elevilor din Râmnicu Vâlcea s-au obişnuit deja ca la fiecare început de an şcolar să contribuie cu bani pentru achiziţionarea unor lucruri necesare în unităţile de învăţământ, de la mochetă până la perdele. Practica este folosită atât în liceele de fiţe cât şi la şcolile generale mai slab cotate.

Majoritatea părinţilor se feresc să vorbească despre aceste lucruri de teamă că vor exista repercursiuni, iar copiii vor primi note mici la şcoală. Printre cei care au îndrăznit să deo o declaraţie despre ceea ce se întâmplă în şcoală se numără mama unei eleve de clasa a IX- a, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”.

„La şedinţa din septembrie s-au cerut bani, câte 50 de lei pentru perdele şi cuier. Mulţi dintre părinţi au fost nemulţumiţi, dar niciunul nu a comentat de faţă cu diriginta. Eu am refuzat să plătesc această sumă, dar foarte mulţi dintre copii au venit cu bani de acasă, aşa cum s-a cerut la şedinţă”, spune aceasta.

Mama nemulţumită a ridicat problema şi conducerii Inspectoratului Şcolar Vâlcea, în luna noiembrie. Tot atunci, în cadrul unei conferinţe de presă, ziariştii au sesizat că elevii din mai multe şcoli din Râmnicu Vâlcea au fost puşi să-şi cumpere manuale ori să contribuie cu bani pentru achiziţionarea unor bunuri. 

După ce s-a eschivat că nu poate efectua controale în toate şcolile din judeţ pentru că are personal puţin şi a cerut ziariştilor să depună o sesizare scrisă la Inspectoratul Şcolar, conducerea instituţiei a promis că va efectua controale măcar la cele trei şcoli generale din cartierul Ostroveni şi C.N. „Mircea cel Bătrân”. 

„Pentru dumneavoastră e simplu să ne trimiteţi să verificăm în teritoriu. Noi suntem o mână de oameni, la Inspectorat, şi nu putem face verificări chiar în toate unităţile.  Cei de la Drăgăşani ne trimit la şcolile din Râmnicu Vâlcea, la Berbeşti, şi tot aşa. Vă promit că o să facem controale la cele trei şcoli din Ostroveni. (...) Pentru dumneavoastră, presa, e simplu să aruncaţi un bolovan şi eu să încep să caut prin baltă. Dacă îmi faceţi o sesizare scrisă şi vă asumaţi răspunderea prin semnătură, cu cea mai mare plăcere mă duc să verific şi dacă un director foloseşte personalul şcolii în propria casă, cum spuneţi dumneavoastră”, declara în urmă cu două luni Ion Gherghinaru, inspectorul şcolar general al ISJ Vâlcea. 

ISJ nu a identificat nereguli în şcoli

Acum, reprezentanţii Inspectoratului spun că s-au făcut controale, dar cele sesizate nu s-au confirmat.

„Da, s-au făcut controale, inclusiv la Colegiul „Mircea cel Bătrân”. Nu am avut însă o sesizare concretă,  nu au fost identificate situaţiile prezentate. Copiii nu au spus nimic despre astfel de probleme atunci când au fost întrebaţi. În continuare, unităţile şcolare respective sunt în atenţia noastră, sunt monitorizate”, precizează Izabela Ioniţă, purtător de cuvânt al ISJ Vâlcea.

După discuţia avută cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar despre situaţia de la C.N. „Mircea cel Bătrân”, părintele a avut parte şi de reproşuri, pentru că a îndrăznit să se plângă.

„Am avut o discuţie cu diriginta, la telefon, după ce copilul a venit acasă foarte suparat, pentru că i s-au reproşat anumite lucruri, de faţă cu toţi colegii. Mi s-a spus că problema se putea rezolva la şcoală, că nu trebuia să merg la Inspectoratul Şcolar”, afirmă mama elevei.

Unul dintre părinţii care are copii la aceeaşi şcoală susţine că un cadru didactic face politică la ore. Profesorul de limba română i-a îndemnat pe copii, în timpul orelor, să intre pe pagina de Facebook a primarului din Râmnicu Vâlcea şi să-i dea câte un „Like”.

Cititi si:

Banii de cadouri pentru profesori, obicei vechi la Slatina

STUDIU Cât de respectaţi sunt profesorii în lume

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima