Unul dintre cele mai frumoase locuri de agrement din Prahova, văzut din dronă VIDEO

0
Publicat:

Comuna Măgureni este situată în vestul județului între râul Provița și râul Prahova, la limita cu județul Dâmbovița, la o distanță de 29 km de Ploiești și 12 km de Câmpina. În Măgureni există o zonă de agrement splendidă, care merită vizitată, mai ales în această perioadă a anului, când peisajul este multicolor.

Zona de agrement Ruda

Turiștii se pot bucura de liniste, aer curat și drum numai bun de mers cu bicicleta sau mașina în zona de agrement Ruda din Măgureni.

Relieful este predominant de șes, înconjurat de mici dealuri, majoritatea împădurite (păduri seculare), iar cea mai înaltă culme din comună este vârful Teișului, aflat la nord-vest. Denumirea localităţii Măgureni provine de la denumirea formei de relief unde acesta este amplasat “măgura” adică zona de deal sau munte fragmentată de ape.

Localitatea Măgureni este cunoscută pentru frumuseţea locului și a aerului curat, prilej de relaxare pentru turiști.

Astfel, în nordul localității se află zona de agrement ,,Ruda” cu un peisaj mirific, unde localnicii și locuitorii localităților învecinate își petrec timpul liber la iarbă verde. De asemenea, în această zonă au loc manifestări cultural artistice și sportive.

Pentru a asigura un minim de confort celor ce își petrec timpul liber în zona de picnic Ruda, au fost montate mese și bănci precum și grătare pentru a evita extinderea focului din vetrele de foc și distrugerea spațiului verde. De asemenea, pentru a păstra curățenia în zonă au fost amplasate coșuri de gunoi. Pentru copii au fost amplasate și echipamente de joacă.

Zona are și importanță istorică (domenii apartinând familiei Cantacuzinilor). Amintim ,,Crucea de la Predeluș” veche de câteva sute de ani, situată la grănita dintre Măgureni și Iederă, pe DC 115B și fânatâna la fel de veche, fiind un loc de relaxare al Cantacuzinilor.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online