Unde se mai poate schia în România la începutul lunii aprilie. Starea zăpezii pe pârtiile de la mare altitudine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Este ultimul weekend din această irană când se mai poate schia la Poiana Braşov

Sezonul de schi 2018-2019 se închide oficial în data de 7 aprilie în Poiana Braşov, anunţă autorităţile locale. Este ultimul weekend de schi pe pârtiile din Postăvarul. În schimb, pârtiile de mare altitudine din Sinaia se prezintă în stare bună şi aşteaptă amatorii sporturilor de iarnă, cel mai probabil până la finalul lunii aprilie.

Autorităţile din Braşov au anunţat că 5-7 aprilie este ultimul weekend de schi în Poiana Brasov. Oficial, sezonul de schi 2018-2019 se închide în data de 7 aprilie. În acest moment se schiază în condiţii foarte bune în partea superioară a masivului, unde stratul de zăpadă de pe pârtii ajunge până la 80 de cm.

În partea inferioară, pârtia Subteleferic se prezintă în condiţii foarte bune pentru acest anotimp, dar se poate coborî şi pe pârtiile Drumul Roşu şi Sulinar.

 În acest weekend vor circula telegondola, telescaunul Ruia şi în funcţie de condiţiile meteo şi necesarul de transport persoane, cele două telecabine.

Administratorii domeniului schiabil anunţă că punctele de pe ski-pass-uri nu pot fi reportate pentru sezonul viitor.

Nici de la Sinaia veştile nu sunt mai îmbucurătoare. Deşi stratul de zăpadă este destul de consistent pe pârtiile de mare altitudine de la Cota 2000, vântul este cel care crează probleme. Prognoza meteo nu este deloc în favoarea amatorilor de sporturi de iarnă. Începând de sâmbătă se anunţă o intensificare a vântului, astfel că există posibilitatea ca transportul pe cablu să nu funcţioneze.

Pârtiile de mare altitudine din Sinaia sunt funcţionale, dar vântul ar putea opri instalaţiile de tranport pe cablu FOTO facebook/gondolasinaia

”În prezent se schiază la Sinaia pe pârtiile din golul alpin. Sunt şase pârtii intermediare şi o pârtie pentru începători. Deocamdată astăzi s-a schiat foarte bine şi condiţiile meteo au fost foarte bune, în schimb de mâine pe prognoze apar anumite rafale undeva pe la 40 de km/h. Instalaţiile pe cablu nu fac probleme până la 60 de km/h, numai că prognozele dau valori aproximative. Da, există un risc moderat de nefuncţionare a transportului pe cablu la Sinaia”, a precizat Maria Floricică, reprezentantul domeniului  schiabil din Sinaia.

Aceasta a precizat că în zona de abrupt, de la Cota 2000 spre Sinaia nu se mai schiază pe nicio pârtie. Au rămas funcţionale doar pârtiile de pe platoul Bucegi care au orientare vestică, pârtiile din Valea Soarelui şi Valea Dorului: Lăptici I, Lăptici II, Variantă, Valea Dorului I şi II şi Furnica.

Deşi sezonul de schi se află pe final, autorităţile nu au făcut reduceri la scki-pass. ”Noi funcţionăm cu un calendar tarifar fix”, a precizat Maria Floricică.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”