FOTO VIDEO „Wings on the Snow” şi „Întrecerea halbelor”. Vezi unde se pot distra kiterii, parapantiştii, dar şi schiorii pasionaţi de echilibristică şi viteză
0O spectaculoasă şi inedită competiţie ar fi trebuit să se desfăşoare sâmbătă, 16 martie, pe pârtia de la Transalpina Ski Resort. Din cauza condiţiilor meteo, „Întrecerea Halbelor”, aflată la a treia ediţie, a fost amânată pentru ziua următoare, de duminică. Şi nu este singura distracţie programată pentru acest weekend pe domeniul de pe malul lacului Vidra, din judeţul Vâlcea.
Vremea rea, din weekend, nu a fost favorabilă pasionaţilor de sporturi de iarnă, ori sporturi extreme. Cel puţin sâmbătă, 16 martie, când au fost anunţate mai multe evenimente ce urmau să se desfăşoare pe pârtiile de schi din ţară, iar unele au fost anulate sau amânate din cauza atenţionării meteorologice Cod galben. Nu a fost un motiv însă pentru a-i descuraja pe unii dintre organizatori.
Pe domeniul schiabil Transalpina Ski Resort, din judeţul Vâlcea, spre exemplu, deşi erau planificate a se derula mai multe acţiuni, vântul puternic, ceaţa şi ninsoarea au făcut imposibil acest lucru, sâmbătă. Instalaţiile nu au funcţionat, astfel că nu s-a ţinut nici „Întrecerea halbelor” şi nici „Wings on the Snow”.
În ciuda prognozei meteo, gazdele, care se aşteaptau la musafiri, le-au pregătit o petrecere, în parcarea de la baza pârtiei, „Party Jager Band”, de la care au postat pe reţelele de socializare mai multe clipuri. Unele au devenit rapid virale, strângând mii de vizualizări, precum cel de mai jos.
Dacă a treia ediţie a competiţiei unice „Întrecerea Halbelor” nu a fost posibilă sâmbătă, ea a fost amânată pentru ziua de duminică, când se anunţă vreme bună. Un concurs în care abilităţile de echilibristică se vor completa cu cele de viteză, fiindcă primul care va ajunge la linia de final cu cea mai mare cantitate de bere în pahar va câştiga. Vor avea parte de surprize şi cei care se vor îmbrăca în costumaţii inedite.
Tot pentru acest weekend era programată a doua ediţie a evenimentului „Wings on the Snow” pentru kiteri, speed-fly-eri şi parapantişti, adică pentru toţi cei amatori de „adrenalină pe aripi în vânt”, sau cum spun organizatorii de „momentul acela când vezi dacă ai "stofă" de zmeu sau zburător”.
„Dacă eşti "Zmeu" sau "Zburător”, bate cinciul cu Ulise Galu la Wings on The Snow - în 15-17 martie 2019, la Ski Resort Transalpina. Snow-kite, speed fly, parapantă şi zbor în tandem - provocările lansate de Ulisomania.ro. Avem şi Şcoala de Zmei şi ski test Rossignol cu noutăţile sezonului 2020”, suna mesajul invitaţiei.
Numai că, şi în acest caz, pentru că ziua de sâmbătă nu a fost una propice, iubitorii unor astfel de sporturi extreme au fost îndemnaţi să aibă răbdare până mâine, duminică.