Un pacient a murit după ce s-a aruncat de la etajul 4 al Spitalului Municipal din Câmpina

0
Publicat:

Un bărbat a decedat, vineri, după ce s-a aruncat de la etajul 4 al Spitalului Municipal Câmpina, poliţiştii deschizând un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Spitalul Municipal Câmpina FOTO: Arhivă

"La data de 21 iulie a.c., în jurul orei 2,00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpina au fost sesizaţi prin apel 112 de către un reprezentant al unei unităţi medicale cu privire la faptul că un pacient s-ar fi aruncat de la etajul 4 al unităţii în cauză. În baza sesizării poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna Şotrile", a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, scrie Agerpres.

Surse judiciare au precizat că unitatea medicală unde a avut loc incidentul este Spitalul Municipal Câmpina.

Personalul medical a declarat decesul bărbatului, trupul transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei.

Din primele verificări, nu au rezultat suspiciuni de comitere a vreunei infracţiuni contra vieţii, cu intenţie, precizează IJP.

În cauză, cercetările sunt continuate de poliţişti în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”