Risc de avalanşă pe toate văile din masivul Bucegi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salvamontiştii îi avertizează pe turişti să nu urce pe munte în condiţiile în care pe toate văile din Masivul Bucegi există risc de producere a unor avalanşe, stratul consistent de zăpadă fiind instabil ca urmare a încălzirii vremii

Şeful Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, a declarat, luni, pentru Agerpres, că în ultimele zile au fost precipitaţii mixte pe munte (ploaie, lapoviţă şi ninsori), stratul de zăpadă care măsoară în unele locuri până la trei metri fiind instabil.

În aceste condiţii, riscul de producere a avalanşelor de primăvară este de gradul trei, pe o scară de la unu la cinci, pe toate văile din Masivul Bucegi.

„Avalanşele de primăvară sunt cauzate de încălzirea vremii şi greutatea zăpezii. Practic, pământul se încălzeşte în această perioadă şi, pentru că nu mai există priză între pământ şi zăpadă, stratul devine instabil ca urmare a greutăţii şi poate să se desprindă în orice moment“, a spus Haiduc pentru sursa citată.

Turiştii sunt sfătuiţi să nu urce pe munte, mai ales că vremea este extrem de capricioasă.

Pe aceeaşi temă

Două săptămâni cu temperaturi de până la 22 de grade în Muntenia. Se încălzeşte şi la munte. Ploile se întorc între 21 – 23 aprilie

FOTO Sinaia este singura staţiune din ţară unde se schiază de 1 Mai şi Paşte

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi