FOTO Sinaia este singura staţiune din ţară unde se schiază de 1 Mai şi Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ofertă de nerefuzat, în această primăvară, la Sinaia. „Perla Carpaţilor“ deţine singurul domeniu schiabil din ţară care se prezintă în condiţii excelente pentru practicarea sporturilor de iarnă de 1 Mai şi Paşte

Zăpadă de peste un metru şi jumătate pe pârtiile din Valea Soarelui şi Valea Dorului, un bronz căpătat sub soarele de la 2.000 de metri altitudine, în Masivul Bucegi, şi reduceri la instalaţiile de transport pe cablu. Vor fi doar câteva dintre ingredientele unui sejur atipic pentru 1 Mai şi Paşte în cazul turiştilor care vor alege ca destinaţie cea mai căutată staţiune de pe Valea Prahovei.

Sinaia deţine, la această dată, singurul domeniu schiabil din ţară care se prezintă în condiţii excelente pentru practicarea sporturilor de iarnă. La 2.000 de metri altitudine, stratul de zăpadă măsoară peste un metru şi jumătate. Este o zăpadă bătătorită, nu există nici o şansă să se topească pentru că la altitudini mari încă este frig, iar zilele acestea a mai nins. Vor fi practicabile, de Paşte şi 1 Mai, pârtiile din Valea Soarelui şi Valea Dorului“, ne-a spus Mădălina Roşu, purtător de cuvânt al Primăriei Sinaia.

Doar la Sinaia se mai schiază de 1 Mai şi de Paşte. Iubitorii muntelui sunt aşteptaţi pe pârtii, să petreacă într-un mod unic aceste zile de sărbătoare, cu zăpadă şi soare. Cu siguranţă în mini-vacanţă vor fi şi zile de plajă, la Cota 2000“, spune şi Vlad Oprea, primarul staţiunii. 
                   
De asemenea, primăria a pregătit tarife mai mici cu 30-40% pentru cei care vor da marea pe munte şi vor veni în Valea Soarelui şi la Telegondola Sinaia. Instalaţiile de transport pe cablu vor funcţiona în respectiva perioadă conform programului de iarnă.

Sinaia, cea mai căutată staţiune de pe Valea Prahovei de Paşte

Aproximativ 10.000 de turişti ajung de fiecare Paşte la Sinaia, cea mai căutată staţiune de pe Valea Prahovei, un punct de atracţie fiind şi slujba de Înviere de la Mănăstirea Sinaia, la care asistă mii de persoane.

În hoteluri, preţul pachetelor de 1 Mai şi Paşte variază între 500 şi 560 de lei de persoană şi cuprind trei nopţi de cazare, cu mic dejun, primire tradiţională în noaptea de Înviere cu vin, ouă roşii şi cozonac şi masă festivă în ziua Paşte, 890 lei camera dublă/sejur, cu 3 nopţi de cazare cu mic dejun bufet inclus, primire tradiţională cu ouă roşii şi un delicios cozonac în Noaptea Învierii, dejun pastoral în data de 5 mai cu un bogat program artistic, parcare şi acces la piscină sau 999 de lei de persoană, preţul unui sejur de Paşte la un hotel de patru stele.

image
image

Foto

image

Acesta include patru nopţi de cazare în cameră dublă premium cu mic dejun inclus, mesele tradiţionale din noaptea de Înviere şi ziua de Paşte, program artistic şi acces la centrul SPA, unde vă puteţi bucura de piscină, saună, masaj, fitness şi solar.

Mai ieftin este în pensiunile din staţiune. Pachetele cuprind în general doar cazarea, de două până la patru nopţi, dar există şi posibilitatea închirierii integrale a pensiunilor. Ofertele pleacă de la 100 de lei, costul unei camere în care sunt cazate patru persoane, pentru cel puţin trei nopţi şi ajung până la 150 de lei pe noapte camera dublă matrimonială deluxe (pensiune de trei margarete din Sinaia).

O vilă se poate închiria integral cu aproximativ 3.000 de lei pentru trei nopţi, iar în cazul unora dintre pensiuni închierea pentru patru nopţi vine cu un bonus de o noapte de cazare pentru grup.

Anul 2013 ar putea fi cel mai bun de la declanşarea crizei pentru hotelierii de pe Valea Prahovei pentru sezonul 1 Mai – Paşte. În staţiune, unităţile de cazare sunt ocupate, deja, în proporţie de 80 până la 100%, perioada liberă dintre 1 şi 6 mai fiind un adevărat boom pentru hotelieri. Chiar şi aşa, pentru o excursie de o zi şi câteva ore pe pârtie, la 2.000 de metri altitudine, nu este nevoie de rezervare.

Pe aceeaşi temă

FOTO Zilele libere de 1 Mai şi Paştele au înviat turismul pe Valea Prahovei

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite