Iluminatul festiv se aprinde în ajun de Moş Nicolae la Ploieşti. Concerte, artificii şi daruri pentru cei mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deschiderea oficială a sărbătorilor de iarnă la Ploieşti va avea loc vineri, 5 decembrie, în ajun de Moş Nicolae, pe pietonalul din zona centrală.

Copiii, însoţiţi de părinţi şi bunici, se vor putea bucura de atmosfera sărbătorilor de iarnă ascultând colinde interpretate de corurile Liceului de Artă şi ale pompierilor din Boldeşti Scăeni.

Spectacolul va debuta la ora 16.30 şi va fi urmat la ora 17.30 de un recital de folclor susţinut de Filarmonica „Paul Constantinescu“ şi de interpreţii Ionuţ Dolănescu şi Violeta Visarion Barac, urmate, de la ora 18.00, de un spectacol de colinde în interpretarea lui Fuego.

Aprinderea luminilor de sărbătoare va avea loc la ora 18.30, urmată de un foc de artificii. Seara va continua cu spectacolul „Capra cu trei iezi” susţinut de actorii Teatrului pentru copii Ciufulici Ploieşti.

Reprezentanţii administraţiei locale vor încheia evenimentul festiv în spiritul lui Moş Nicolae şi le vor oferi mici cadouri copiilor prezenţi la sărbătoare.

Mai puteţi citi

Primul weekend de schi pe Valea Prahovei. Pârtiile din Azuga şi Buşteni sunt pregătite de intrarea în sezonul de iarnă. Aşteptarea iubitorilor de sporturi de iarnă a luat sfârşit. Din weekend, schiurile pot fi scoase din debarale şi încercate pe pârtiile din Azuga şi Buşteni, singurele staţiuni de pe Valea Prahovei care sunt gata să dea startul sezonului de iarnă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare